Răsturnare de situaţie în Marea Britanie. Conservatorii vor ca Liz Truss să demisioneze. Boris Johnson, favorit să îi ia locul
La nici două luni de mandat, Liz Truss pare să fi pierdut sprijinul Partidului Conservator. Culmea, favoritul să o înlocuiască, în cazul unei demisii, ar fi chiar Boris Johnson, forţat la rândul său să facă un pas în spate din cauza pierderii încrederii partidului.
Un sondaj publicat de Daily Mail la 42 de zile de la preluarea mandatului de premier de către Liz Truss arată că Partidul Conservator ar prefera ca aceasta să demisioneze. Concret, 55% dintre membrii intervievaţi de YouGov ar vrea ca Liz Truss să demisioneze şi doar 38% ar vrea ca ea să rămână.
Boris Johnson, fost premier al Marii Britanii, care a fost nevoit să demisioneze anul acesta, este văzut de 32% dintre conservatori drept înlocuitorul ideal. Doar 23% dintre membrii de partid îl susţin pe Rishi Sunak, în timp ce 10% l-ar prefera pe Ben Wallace.
Parlamentarii iau în calcul şi organizarea unei "lovituri de stat" în interiorul partidului, după ce Jeremy Hunt, noul ministru de Finanţe, a demolat planul economic enunţat de Liz Truss.
Simon Hoare, unul dintre parlamentarii cu state vechi, a avertizat că partidul trebuie să se concentreze pe evitarea unei "înfrângeri usturătoare", după ce un sondaj de opinie a arătat că Laburiştii au 36 de puncte avans.
„Premierul fantomă” și „în funcție, dar nu la putere”. Ce spun ziarele britanice despre refuzul lui Liz Truss de a demisiona
Anularea reducerilor de taxe de către noul ministru britanic al Finanțelor, Jeremy Hunt, și lupta premierului Liz Truss pentru supraviețuire au dominat marți primele pagini din Marea Britanie.
The Guardian descrie inversarea reducerii taxelor lui Jeremy Hunt drept „una dintre cele mai uluitoare întorsături din istoria politică modernă”, după ce ministrul a „distrus” planurile economice ale lui Liz Truss.
„Întorsătură uimitoare”, se arată în titlu, subliniind modul în care creșterile de taxe și reducerile de cheltuieli vor apărea pe ordinea de zi, inclusiv un nou termen limită pentru înghețarea prețurilor la energie.
Surse din Downing Street au declarat pentru ziar că premierul Liz Truss s-a întâlnit cu președintele Comitetului 1922, Sir Graham Brady, pentru a discuta amploarea furiei parlamentarilor.
The Mirror o caracterizează pe Truss ca fiind „umilită”. Ziarul scrie că mini-bugetul a fost „deversat într-o umilință catastrofală” către premier și citează un conservator care spune că Truss „a turnat benzină peste tot”.
Cancelarul se va confrunta marți în cabinet cu o cerere de reducere a cheltuielilor pentru a restabili credibilitatea economică a Regatului Unit, spune Telegraph. „Trebuie să luăm decizii dificile”, îl citează ziarul pe Hunt.
Agățarea premierului de putere este „precară”, având în vedere rebelii conservatori complotează să o înlăture, adaugă publicația.
Daily Mail face referire la poziția periculoasă a lui Truss în parlament și la „scuzele sale groaznice” pentru gafele economice. „Truss a fost avertizată luni seară că era „în funcție, dar nu la putere””, se arată în ziar.
Premierul a recunoscut că a mers „prea departe” cu strategia ei economică.
Financial Times își concentrează, de asemenea, reflectarea asupra mandatului lui Truss ca prim-ministru, speculând că viitorul ei este „pe muchie de cuțit”, după ce politica ei economică a fost întoarsă, în încercarea de a calma piețele.
The Express face referire la scuzele oferite de Truss lui Chris Mason de la BBC luni seara.
„Îmi pare rău... am mers prea departe și prea repede”, apare Truss citată în titlu. „Vreau să-mi accept responsabilitatea și să-mi cer scuze pentru greșelile care au fost făcute.”
The Sun optează pentru o descriere deosebit de evocatoare a lui Truss ca „prim-ministrul fantomă”, alături de o imagine a liderului conservator înfrânt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News