Răsturnare de situație după atacul de la Charlie Hebdo. Au fost descoperiți încă doi teroriști
Patru tineri pakistanezi au fost puşi sub acuzare şi închişi în cadrul anchetei asupra atacului cu armă albă comis de un compatriot al acestora la sfârşitul lunii septembrie în apropierea fostului sediu al săptămânalului de satiră Charlie Hebdo din Paris, conform informaţiilor furnizate vineri de parchetul naţional antiterorist, transmite AFP.
Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani, erau în contact cu agresorul, a declarat o sursă apropiată dosarului. Ei sunt suspectaţi că au fost informaţi despre proiect şi că, posibil, l-au încurajat să acţioneze, potrivit unei alte surse apropiate anchetei.
Trei dintre aceştia au fost acuzaţi vineri pentru "conspiraţie teroristă criminală" şi au fost plasaţi în arest preventiv. Al patrulea, care fusese deja audiat de poliţie, fusese pus sub acuzare şi închis miercuri pentru aceleaşi fapte.
Doi au fost arestaţi în Gironde (sud-vest), un al treilea la Caen (nord) şi ultimul în regiunea Paris."Îi împărtăşesc ideologia şi unul din ei şi-a exprimat ura faţă de Franţa cu câteva zile înaintea acţiunii", a spus una dintre surse.
Pe 25 septembrie, Zaheer Hassan Mahmoud, în vârstă de 25 de ani, a rănit grav două persoane cu un satâr în faţa fostului sediu al publicaţiei de satiră Charlie Hebdo, crezând că acestea lucrează pentru săptămânalul care s-a mutat de la acea adresă după masacrul din ianuarie 2015.
Înregistrările din Pakistan l-au convins să atace
Arestat la scurt timp după aceea, el le-a spus anchetatorilor că a urmărit, înainte de atac,"înregistrări video din Pakistan" referitoare la republicarea la începutul lunii septembrie de către Charlie Hebdo a caricaturilor profetului Mohamed înaintea deschiderii procesului pentru atentatele din ianuarie 2015. Publicarea acelor caricaturi a transformat Charlie Hebdo într-o ţintă a jihadiştilor.
Anumiţi apropiaţi ai atacatorului confirmaseră, de asemenea, că bărbatul urmărea videoclipuri cu Khadim Hussain Rizvi, fondatorul şi liderul partidului Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP), o mişcare pakistaneză extremistă.
Zaheer Hassan Mahmoud a fost inculpat pentru "tentativă de asasinat în legătură cu o acţiune teroristă" şi "conspiraţie teroristă criminală", fiind arestat preventiv, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News