Data publicării:
Nicușor Dan s-a sucit cu PUZ-urile. Diana Tache: O face pentru că sunt și chestiuni de ordin penal
Diana Tache a dezvăluit la MIERCUREA NEAGRĂ de la DCNewsTV că Nicușor Dan ar urma să renunța la proiectul de a suspenda PUZ-urile coordonatoare pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6.
După ce Nicușor Dan a propus suspendarea PUZ-urilor pentru cinci din cele șase sectoare ale Bucureștiului, Diana Tache a afirmat la „Miercurea Neagră” de la DCNewsTV că primarul general al Capitalei ar urma să retragă raportul. Informația a fost obținută de Diana Tache pe surse.
„Vă dau o știre, domnule Chirieac! Facem o dezvăluire! Am primit acum, de la o sursă zic eu credibilă... Înțeleg că Nicușor Dan, pe genul de conștientizare, o fi conștientizat ce s-a întâmplat, ar face vineri o ședință de consiliu în care ar retrage acest raport. Să vedem dacă este așa. Mai are timp domnul Nicușor Dan. Înțeleg că sunt și chestiuni de ordin penal în genul ăsta de abordare așa-zis birocratică.”, a spus Diana Tache la DCNewsTV.
Mugur Ciuvică a adăugat că primarul general Nicușor Dan „a conștientizat că scandalul va fi mult prea mare și operațiunile financiare nu se vor putea desfășura așa cum erau ele preconizate. Probabil că vor s-o dea la întors un pic.”
La ședința de consiliu se vor retrage raportul și referatul cu pricina, „mai ales că sunt deja niște lucruri neclare: rapoartele sunt antedatate cumva. Funcționari din primărie au văzut niște lucruri pe care le-au sesizat.”, a subliniat Diana Tache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News