Data publicării:
Dosar Mircea Băsescu - Bercea: Marian Căpățână spune că banii au ajuns la fratele președintelui
La primul termen de judecată al dosarului în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență, Marian Căpățână a declarat că banii de la clanul Bercea au ajuns la fratele președintelui, deși la începutul anchetei spunea că Mircea Băsescu nu a primit niciun ban.
Vineri, la Tribunalul Constanța, se judecă primul termen al procesului Mircea Băsescu - Bercea Mondial. Marian Căpățână este acuzat că a funcționat ca intermediar și că și-a intermediat 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro pe care clanul Bercea l-ar fi dat drept mită.
Deși a susținut constant că banii de la Bercea nu au ajuns la Mircea Băsescu, Marian Căpățână și-a schimbat declarațiile, precizând că singura lui vină ar fi că, din totalul sumei, ar fi luat doar 100.000 de euro.
„Suma de 600.000 de euro a ajuns la Mircea Băsescu, din această sumă eu am luat 100.000 de euro”, a spus Căpățână în fața magistraților de la Tribunalul Constanța. Mircea Băsescu este bulversat și dă declarații în fața judecătorilor. Marian Căpățână a fost scos din sala de judecată, potrivit evz.ro.
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimişi în judecată în 14 iulie, în stare de arest preventiv, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial. Dosarul în care Mircea Băsescu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune a fost înregistrat la Secţia Penală a Tribunalului Constanţa.
Bercea Mondial, din închisoare, l-a sunat pe Mircea Băsescu-STENOGRAME
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News