Răsturnare de scor la Turneul Campionilor. Djokovic recunoaște după meciul cu Thiem: Este incredibil!
Dominic Thiem 'mi-a smuls victoria', a recunoscut sârbul Novak Djokovic, liderul mondial al tenisului masculin, învins dramatic de jucătorul austriac, cu 7-5, 6-7 (10/12), 7-6 (7/5), în prima semifinală a Turneului Campionilor de la Londra, scrie AFP.
Învins deşi a condus cu 4-0 în tiebreak-ul decisiv, Djokovic a declarat: 'Ceea ce a reuşit de la 0-4 este incredibil. Nu cred că eu am jucat rău, primul serviciu mi-a intrat de fiecare dată, dar el lovea cu toată puterea şi-i intra totul, (găsea) unghiuri... Ce puteam face? Deţineam controlul la 4-0 pentru pentru mine, eram foarte aproape să câştig însă mi-a smuls (victoria) şi o merită, fiindcă a făcut totul ca s-o obţină şi i-a ieşit totul. Dar se întâmplă, nu pot să câştig de fiecare dată.'
Thiem, 27 de ani, locul 3 în ierarhia ATP, a fost finalist anul trecut în această competiţie, iar în acest an a câştigat primul său turneu de Mare Şlem, la US Open. Djokovic nu reuşeşte nici în acest an să egaleze recordul elveţianului Roger Federer, care a triumfat de şase ori în Turneul Campionilor. A doua semifinală îi opune, tot sâmbătă, pe rusul Daniil Medvedev (4 ATP) şi spaniolul Rafael Nadal (2 ATP).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News