Data actualizării:
Data publicării:

Răsturnare de scor în FC Botoşani - ''U'' Cluj. Liderul se distanțează în clasament

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto Arhivă DC News
Foto Arhivă DC News

Liderul Universitatea Cluj a disputat un meci extrem de important contra celor de la FC Botoșani, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.

Citește și - ”U” Cluj - Oțelul Galați. Echipa lui Dorinel Munteanu, noua victimă a liderului Superligii

Universitatea Cluj a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1 (1-1), în deplasare, după ce gazdele au deschis scorul rapid, prin Ştefan Bodişteanu (4), cu un şut din afara careului, care l-a surprins pe portarul Edvinas Gertmonas.

U a egalat în finalul primei reprize, prin Iulian Cristea (45), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Alex Chipciu, în urma unui corner. Clujenii au marcat golul victoriei tot dintr-o fază fixă, prin armeanul Artur Miranian (88), abia intrat, care a reluat cu capul în plasă la lovitura liberă executată de Dam Nistor. Victoria oaspeţilor a fost facilitată de faptul că nigerianul Adams Friday (FC Botoşani) a fost eliminat în min. 79 pentru fault asupra lui Vadim Raţă.

Universitatea a avut și două bare

U a avut şi două bară, prin Ovidiu Popescu (25) şi Vadim Raţă (90+4). AFC Botoşani - FC Universitatea Cluj 1-2 (1-1), Stadion Municipal - Botoşani Au marcat: Ştefan Bodişteanu (4), respectiv Iulian Cristea (45), Artur Miranian (88). Cartonaş roşu: Adams Friday (FC Botoşani, 79).

Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Vodă (Alba Iulia), George Bogdan Duţă (Bacău); al patrulea oficial: Marius Omuţ (Satu Mare) Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa) Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF, notează Agerpres.

După acest meci, Universitatea Cluj are un avans de 7 puncte față de ocupanta locului doi, Petrolul Ploiești. De asemenea, CS Universitatea Craiova joacă luni seară contra echipei Farul Constanța, în deplasare. În cazul unei victorii, craiovenii s-ar apropia iar la 5 puncte de Universitatea Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel