Data actualizării:
Data publicării:

Răspunsul creierului la vocea mamei diferă în cazul copiilor cu autism, arată un studiu realizat în SUA

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Răspunsul unic la vocea mamei este mult mai diminuat la copiii cu autism, conform unui nou studiu realizat la Stanford University School of Medicine.

Pentru majoritatea copiilor, sunetul vocii mamei lor declanşează şabloane ale activităţii creierului în mod distinct faţă de cele declanşate de o voce nefamiliară. Răspunsul diminuat a fost văzut pe imagini RMN în regiuni de procesare a feţei şi învăţare şi centre de memorie, cât şi în reţelele cerebrale ce procesează răsplata şi prioritizează diferiţi stimuli în funcţie de importanţă.

Vocea mamei este prima indicaţie pentru comunicarea şi învăţarea socială şi lingvistică. Există o diferenţă biologică la bază în circuitul cerebral la autism şi este un semnal de învăţare a preciziei pe care ne putem concentra susțin autorii cercetării. Descoperirile au fost publicate pe 26 februarie în ”eLife”. ”Copiii cu autism se deconectează de obicei de vocile din jurul lor şi nu ştim de ce. Încă reprezintă o întrebare deschisă modul în care acest lucru contribuie la dificultăţile lor în comunicarea socială”, a spus autorul principal al studiului, dr. Dan Abrams, profesor asistent clinic de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Stanford, citat de sciencedialy.com.

Rezultatele sugerează că creierul copiilor cu autism nu este conectat la tonul din vocea mamei, a explicat Abrams. Studiul de asemenea a arătat că gradul deteriorării comunicării sociale la copiii cu autism a fost corelat cu gradul anormalităţii în răspunsurile lor cerebrale la vocea mamei.

Vocea mamei este o indicaţie socială importantă pentru majoritatea copiilor. De exemplu, bebeluşii mici recunosc şi sunt liniştiţi de vocea mamei lor, în timp ce adolescenţii tineri sunt mai alinaţi de cuvintele de încurajare vorbite de mamele lor, decât de aceleaşi cuvinte trimise de mamele lor prin mesaje text, conform unor cercetări anterioare. Răspunsul la vocea mamei are o semnătură distinctă de activare a creierului la copiii cu autism, cum a demonstrat o lucrare anterioară a acelorași cercetători.

Autismul este o afecţiune de dezvoltare care afectează 1 din 60 de copii. Este caracterizat de dificultăţi sociale şi de comunicare, interese restrânse şi comportamente repetitive. Afecţiunea există într-un spectru, cu unii copii mai afectaţi decât alţii.

Trei stimuli, o singură concluzie

Noul studiu a inclus 42 de copii cu vârste cuprinse de la 7 la 12 anidin care jumătate au avut autism şi jumătate. Copiilor li s-a scanat creierul folosind imagistica prin rezonanţă magnetică în timp ce ascultau trei sunete înregistrate diferite: vocea mamei lor, vocile unor femei nefamiliare şi sunete din mediu non-vocale. În înregistrările vocale, femeile au spus cuvinte fără sens pentru a evita activarea regiunilor cerebrale de înţelegere a limbii.

Cercetătorii au comparat şabloanele activării creierului şi conectivităţii reţelelor cerebrale între cele două grupuri de copii. De asemenea, au rugat copiii să identifice dacă fiecare voce înregistrată (cu durata de 956 milisecunde) pe care au auzit-o, a aparţinut mamei lor sau unei femei nefamiliare. Copiii fără autism au identificat corect vocea mamei în 97,5% din cazuri, iar cei cu autism au identificat vocea mamei în 87,8% din cazuti, o diferenţă statistică semnificativă.

Răspunsul cerebral la voci nefamiliare, în comparaţie cu răspunsul la sunetele din mediu, a fost în cea mai mare parte similar între copiii cu şi fără autism, chiar dacă cel al copiilor cu autism a prezentat mai puţină activitate într-o zonă a cortexului auditiv de asociere.

Când au fost comparate răspunsurile cerebrale la vocea mamei faţă de vocile nefamiliare, copiii fără autism au avut mult mai multe zone activate. Vocea mamei a aprins preferenţial o parte din hipocampus, o regiune de învăţare şi de memorie, cât şi regiunile de procesare a feţelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel