Data publicării:

Rareş Pop s-a prăbuşit pe teren la meciul dintre UTA şi Hermanstadt. Mircea Rednic s-a speriat: I-am prins şi pe Vrăbioru şi pe Ekeng. Le-am zis, Rareş face antrenamente la jumătate

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
captură DigiSport
captură DigiSport
La meciul dintre UTA Arad şi FC Hermanstadt, câştigat de arădeni cu 1-0, mijlocaşul Rareş Pop, în vârstă de doar 17 ani, s-a prăbuşit pe teren şi a fost preluat de ambulanţă. Antrenorul Mircea Rednic a spus că s-a speriat de momentul respectiv. 

"M-am speriat, vă dați seama. Are doar 17 ani și l-am aruncat prea rapid în luptă, ținând cont de regula care e bună și nu prea. Eu sunt pățit, i-am prins și pe Vrăbioru și pe Ekeng…

A avut și la antrenament o mică cădere din aceasta, dar a fost ușoară, trebuie făcute investigații. A intrat bine Șteau, Rareș Pop trebuie protejat și nu a fost până acum. Le-am zis la ai mei (n.a colaboratorii din stafful tehnic) că de acum el face fizic doar la jumătate. Trebuie treptat să se obișnuiască inima și organismul cu așa efort, nu îl putem arunca așa în luptă. E tânăr, el aleargă peste tot.

Și Benzar l-a bombardat în prima repriză, i-a dat doar lui pase, o fi zis că el e boșorog, să alerge copilul…Avem  și alte trasee, acum ne așteptăm ca Rareș Pop să ne câștige meciuri? Și azi a fost la limită, sper să fie ok. De fapt și-a revenit, ne-am revenit și noi…", spunea noul antrenor al „Bătrânei Doamne” la conferinţa de presă, conform Prosport

Ce s-a petrecut: în minutul 72 al meciului UTA - Hermannstadt, Rareș Pop a luat o acțiune pe cont propriu, s-a debarasat de doi jucători și a șutat periculos spre poartă. Mingea a trecut puțin pe lângă bara din dreapta. După acest moment, Rareș Pop s-a prăbușit pe teren și a avut nevoie de intervenția ambulanței pentru a fi scos de pe teren, colegii săi, dar și câțiva jucători de la Hermannstadt au făcut un paravan pentru a-l proteja, scrie Fanatik. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel