Data publicării:
Rareş Bogdan: Voiculescu, Arafat şi Nicuşor Dan să vină în faţa coaliţiei. Vreau răspunsuri
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a vorbit despre protestele din România și situația de la Spitalul Foișor.
Rareș Bogdan a vorbit despre protestele care au loc în România și situația de la Spitalul Foișor:
„Înainte de a fi lider politic, înainte de a fi fost jurnalist, sunt om, la fel ca dvs. și mă gândesc că acolo, la Foișor, puteau fi bunicii mei, părinții mei, copiii mei. Imaginile pe care eu le-am văzut aseară și pe care le-am comentat cu colegii mei din conducerea PNL au depășit orice limită. Eu m-am săturat, sincer și tocmai de asta, în calitate de prim-vicepreședinte al PNL nu voi participa doar la biroul executiv de luni, ci voi participa și la coaliție unde voi cere ca domnul Raed Arafat, domnul Vlad Voiculescu și domnul Nicușor Dan, în subordinea căruia se află spitalul, să se prezinte în fața coaliției de guvernare, pentru că acești trei domni nu au ajuns la putere pentru că i-au pus părinții sau bunicii lor, ci au ajuns pentru că eu, Robert Sighiartău, Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Emil Boc, Dacian Cioloș, am făcut campanie în această țară și am adus la putere niște oameni. Ei trebuie să înțeleagă că empatia nu poate să dispară din inimile politicienilor, emoțiile nu trebuie să ne părăsească, pentru că suntem oameni, nu robot, iar eu nu știu câtă vină are fiecare dintre acești domni, câtă vină are managerul spitalului, dar eu vreau răspunsuri. Ceea ce a fost aseară nu rămâne așa.
Eu nu vorbesc despre demisie, nu vorbesc de cereri, spun doar că acești trei domni, în primul rând domnul Raed Arafat, trebuie să se prezinte în fața coaliției de guvernare pentru a ne explica. Sunt convins că Lucian Bode și Florin Cîțu deja au cerut un raport, dar nu am înțeles de ce nu au ajuns salvări. Nu înțeleg de ce nu erau în curtea spitalului de la Foișor și de ce au trimis oamenii pe brațe sau targă la 11 noaptea, la 6 grade. Eu am văzut multe. Repet, am fost în mijlocul protestelor, îi înțeleg pe cei care sunt în stradă, au tot dreptul, asta arată că democrația românească e vie și funcționează, dar lucrurile nu rămân așa“, a precizat Rareș Bogdan.
Raed Arafat să vină cu un raport clar
„Eu am fost destul de tăcut în ultimele luni, mi-am văzut de Bruxelles, dar simt că lucrurile o iau razna pentru că sunt unul care a contribuit, într-un mod serios, ca această coaliție să ajungă la putere și am tot dreptul să cer răspunsuri. Nu știu ce vor face colegii mei, dar eu cer ca domnul Raed Arafat, de care sincer m-am cam săturat, nu există oameni de neînlocuit, ca acești oameni să ne dea răspunsuri. Nicușor Dan a venit la putere a să conducă Bucureștiul, deoarece PNL i-a retras pe Rareș Bogdan, pe Violeta Alexandru și pe Ludovic Orban de la a candida. De asemenea, USR-PLUS l-a retras pe Vlad Voiculescu, așa că Nicușor Dan trebuie să ne explice care a fost comunicarea dintre el și Spitalul Foișor. Vlad Voiculescu trebuie să ne explice exact ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns la această situație, iar Raed Arafat să dea răspunsuri în fața lui Lucian Bode, Florin Cîțu și a noastră ca lideri ai coaliției. Raed Arafat nu stă la putere pentru că e raed Arafat, stă pentru că PNL, USR-PLUS și UDMR îl ține la putere, ca să fie clar. Nu poate să lase capul în pământ, să se ascundă, și trebuie să vină în fața coaliției și să îmi dea răspunsuri. Cu mine nu se va juca. Așa cum am ieșit în stradă în urmă cu 9 ani, pentru Raed Arafat, de data asta ies în stradă, dacă e cazul, pentru a-i spune să îmi dea răspunsuri, nu mai merge. Luni trebuie să se prezinte cu un raport clar asupra situației de la Foișor, lucrurile nu mai pot merge așa.
Nu vrea ca PNL să ajungă să coboare în ochii alegătorilor, vrea să ajungă să reprezinte soluția pentru țară și să reformeze cu banii de la PNRR România. Nu să stea la mâna unora care nu-și înțeleg menirea acolo unde au fost aduși de către noi, liderii politici, care ne-am luptat ca aceste partide să obțină o majoritate“, a conchis europarlamentarul PNL.
VEZI ȘI - Raed Arafat, noi declaraţii după evacuarea spitalului Foişor. "Aş lua decizia din nou, oricând!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News