Data actualizării:
Data publicării:

Rareș Bogdan îi răspunde ministrului Aurescu: Nu vă lăsați manipulați de agenții dezinformării putiniste

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarul Rareș Bogdan spune că ajutorul acordat Ucrainei trebuie să continue fără echivoc.

Luni, Bogdan Aurescu a răspuns acuzațiilor lui Rareș Bogdan, care a precizat anterior că l-ar da afară din Guvern.

„Nu mă interesează părerile lui Rareș Bogdan - vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac - e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri și frustrări personale“, a declarat Bogdan Aurescu.

CITEȘTE ȘI      -       Rareș Bogdan vs. Bogdan Aurescu. Bogdan Chirieac: Nu are ce căuta în funcția de ministru de Externe. Rareș Bogdan este exasperat, i s-a urcat sângele în cap

Rareș Bogdan i-a răspuns șefului MAE

 

Într-o postare pe Facebook din această după-amiază, europarlamentarul Rareș Bogdan atrage atenția că ajutorul acordat Ucrainei trebuie să continue fără echivoc.

„Avem speranțe pentru fermierii romani! Pe 20 martie, la Bruxelles are loc Consiliul AGRIFISH (Agricultură și Pescuit) și s-ar putea să avem o propunere de răspuns la scrisoarea prin care România și alte 5 state (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia) cer compensații pentru pierderile suferite de fermieri în urma războiului din Ucraina. În aceste zile se lucrează exact la prelucrarea cifrelor furnizate de semnatari, pentru a se propune un sistem compensatoriu. Deci la nivel tehnic se lucrează. Însă decizia este la nivel politic. Pe 23-24 martie are loc chiar un Consiliu European. Pe ordinea de zi provizorie figurează Ucraina, „Competitivitate și piață unică” și „Alte subiecte”.

Precizare: ajutorul dat Ucrainei trebuie să continue fără echivoc, pe toate planurile! La această oră, ucrainenii lupta să-și recupereze țara, dar și pentru a apăra UE! Nu vă lăsați manipulați de agenții dezinformării putiniste!“, a scris europarlamentarul liberal pe Facebook.

Ultima parte a postării lui Rareș Bogdan țintește mesajul lui Bogdan Aurescu, în care acesta a precizat că în plin război al Rusiei contra Ucrainei, Rareș Bogdan „cerea să blocăm la graniță cerealele ucrainene“.

CITEȘTE ȘI     -      Alina Gorghiu intervine în conflictul dintre Rareș Bogdan și ministrul Aurescu: Nu încurajez polemici în spațiul public

Ionuț Stroe: PNL l-a numit pe domnul Bogdan Aurescu acolo

 

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, s-a poziționat de partea ministrului Aurescu în conflictul cu Rareș Bogdan:

„Vă pot confirma că partidul l-a numit pe domnul Bogdan Aurescu acolo. A fost decizia noastră la momentul respectiv ca opţiunea pentru zona de externe să fie pentru un diplomat de carieră, un diplomat cu foarte bună reputaţie şi experienţă, un om foarte bine conectat la zona relaţiilor internaţionale, care să conducă acest portofoliu. Este un portofoliu asumat de Partidul Naţional Liberal, iar Bogdan Aurescu a fost nominalizarea noastră acolo. Poate că în aceste vremuri e oarecum bine să ai un specialist în domeniu care să gestioneze situaţia politicii externe. Este poziţia şi viziunea domnului Rareş Bogdan în legătură cu activitatea domnului Aurescu. În schimb, vă pot menţiona faptul că aprecieri şi, bineînţeles, evaluarea activităţii fiecărui ministru în parte o face primul ministru Nicolae Ciucă. Ba mai mult decât atât, există în momentul de faţă o activitate extrem de susţinută în plan extern, lucru de altfel, pe care şi dumneavoastră l-aţi reflectat”, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al PNL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel