Data actualizării:
Data publicării:

Rareș Bogdan, după ce Orban i-a dat replica: Înseamnă că e vreun fel de sfânt

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Rareş Bogdan a făcut o serie de declaraţii legate de situaţia din PNL, partid aflat în frământări în contextul congresului. 

Rareş Bogdan a fost rugat să comenteze declaraţia făcută de către liderul PNL, Ludovic Orban, cum că nu ar avea ce să spună rău despre el. 

"Rareș Bogdan, după ce Orban i-a dat replica: O fi vreun fel de sfânt... Să ştiţi că oricine a greşit în lumea asta. Numai Dumnezeu nu greşeşte. Dacă Ludovic spune că nu a greşit şi că nu are ce să se spună despre el, e foarte bine. Primul pas e să ai o părere bună despre tine. După aia sa aibă şi alţii", a spus Rareş Bogdan. 

"Sunt trei ani în care războaiele trebuie să înceteze. E anormal și de aceea m-am supărat puțin pe Ludovic, o să-i și spun. Nu e normal să ducă conflictele și am promis cu toții că nu ne atacăm în spațiul public. Nu știu ce l-a apucat, la experiența pe care o are, să facă acest lucru", a mai declarat, luni, Rareş Bogdan.

 Orban: N-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care să-mi facă rău

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că nu are "niciun secret" şi nimeni nu deţine despre el informaţii care ar putea să-i facă rău în cariera politică, subliniind că în 31 de ani de activitate publică a avut destui adversari care au lansat atacuri la adresa sa, cele mai multe dintre ele "neadevărate, chiar calomnii".

Acesta a răspuns astfel, întrebat dacă îşi face griji despre ce ar putea dezvălui prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan cu privire la negocierile purtate în spatele uşilor închise, la Vila Lac, cu UDMR şi USR PLUS referitoare la formarea guvernului, în urma cărora Orban a fost acuzat că ar fi cedat trei ministere-cheie, fără să-şi consulte colegii de partid.

"Sunt un om care sunt în activitatea publică de 31 de ani, n-am niciun secret, nimeni nu deţine despre mine informaţii care ar putea să-mi facă rău, pentru că, Slavă Domnului, de-a lungul carierei mele am avut destui adversari şi oricine a avut de spus ceva rău despre mine a spus, cele mai multe dintre ele neadevărate, chiar calomnii", a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a transmis că nu are obiceiul să polemizeze cu colegi de partid prin mass-media.

"Eu am avut un mandat de negociere, ăsta e adevărul, dumneavoastră aţi fost acolo, aţi văzut că nu au mai fost prezenţi, nici a doua, nici a treia, nici a patra zi. Adică, să ignori un adevăr evident pe care-l cunoaşte toată lumea, media, partenerii de coaliţie...dar nu obişnuiesc să polemizez cu colegii mei ", a declarat Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, i-a transmis lui Ludovic Orban, într-o declaraţie la România TV, să înceteze să ducă o "campanie murdară" şi consideră că afirmaţiile liderului liberalilor trebuiau ţinute în interiorul partidului, citat de Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel