Data publicării:

Rareș Bogdan, definiția penalului după încrederea oferită de PNL lui Iulian Dumitrescu

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Rareș Bogdan vine cu definiția penalului după încrederea oferită de PNL lui Iulian Dumitrescu.

Rareș Bogdan a fost întrebat de către Radu Tudor la Antena 3 CNN în legătură cu încrederea oferită de PNL lui Iulian Dumitrescu pentru șefia CJ Prahova., deși acesta este acuzat de luare de mită și fals în declarații.

"Opinia dumneavoastră personală, un membru PNL anchetat de DNA poate să fie candidat la șefia CJ?", l-a întrebat Radu Tudor pe Rareș Bogdan.

"Lucrurile sunt extrem de curate și extrem de simple. Statutul Partidului Național Liberal spune că în cazul în care nu există o sentință definitivă, chiar și în primă instanță, sau dacă persoana respectivă este trimisă în judecată, dar nu este încă o judecată finală, statutul nu interzice candidatura. În cazul domnului Dumitrescu, subiectul în sine a fost extrem de prezentat în opinia publică prin intermediul mass-media, care și-a făcut foarte corect treaba în acest sens, dar, de asemenea, nu există o sentință definitivă, nu există nici măcar o trimitere în judecată, așa că potrivit statului va trebui o analiză extrem de serioasă, făcută de cei cinci membri ai conducerii executive a PNL, împreună cu Curtea de Onoare și Arbitraj, împreună cu comisia juridică a PNL și luată o decizie în Biroul Permanent Național al Partidului național Liberal, care validează candidaturile", a declarat Rareș Bogdan. 

Când se va da votul pentru Iulian Dumitrescu

Întrebat ce s-a schimbat de la „fără penali în funcții publice”, Rareș Bogdan a răspuns: ”Nu eram în PNL, eram la televiziune. În momentul în care ești membru al unui partid politic îți asumi statutul, valorile, respectiv regulile din partidul respectiv. Eu știu că penal este cel care are o urmărire penală, respectiv este dat în judecată, respectiv are o sentință. PNL a analizat astăzi 40 de dosare de candidatură pe care le-a validat, le-a votat om cu om, respectiv consiliul județean, primărie cu primărie. Vom analiza până joia viitoare la următorul BPN și cazul de la Prahova, și alte cazuri, și vă pot da un răspuns după ce vom vedea exact despre ce este vorba”. 

Reamintim că PNL Prahova a anunţat, miercuri seară, că preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, va candida pentru un nou mandat la şefia CJ. În acest context, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că nu a fost luată o decizie privind candidaţii la acest judeţ, menţionând despre cazul lui Dumitrescu că propunerea trebuie să vină de la filială, iar la "nivelul conducerii politice sunt celelalte elemente de analiză" care vor fi avute în vedere.

Precizăm că DNA îl acuză pe Iulian Dumitrescu că a luat 16 milioane de lei mită de la un om de afaceri, în anul 2022. Mita ar fi fost intermediată de sora și cumnatul lui Iulian Dumitrescu, și ei urmăriți penal. După ce a fost pus sub acuzare, Iulian Dumitrescu a anunţat că demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel