Rareș Bogdan, cu ochii în lacrimi în direct la TV
Jurnalistul Rareș Bogdan a izbucnit în lacrimi, joi dimineață, în direct la Realitatea TV.
Rareș Bogdan împlinește astăzi 41 de ani, iar întreaga echipă de la Realitatea TV i-a făcut o surpriză și i-a urat ”La mulți ani!” printr-un montaj video emoționant.
Realizatorul emisiunii ”Jocuri de putere” a intervenit telefonic la ”Dimineața de știri”, unde, emoționat, le-a mulțumit colegilor pentru surpriza pe care i-au pregătit-o de ziua lui.
”Mi-ați dat lacrimile, ceea nu mi se întâmplă prea des. M-ați trezit, iar ultima dată când m-am trezit dimineață eram la mare și l-au arestat pe Oprescu. (...) E o surpriză. Mulțumesc familiei Realității TV pentru asta. Vă mulțumesc din suflet”, a reacționat Rareș Bogdan.
Rareş Bgdan s-a născut pe 17 septembrie 1974. A absolvit Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” şi este licenţiat al Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Tot la Universitatea ”Babeş-Bolyai” a urmat un masterat în ştiinţe politice, potrivit CV-ului său depus la Comisiile de Cultură ale Parlamentului.
Din ianuarie 2013, Rareş Bogdan este realizator al producției ”Jocuri de Putere”, principala emisiune de dezbatere de la Realitatea TV.
Vezi și: Când spune Rareș Bogdan că va pleca Victor Ponta din fruntea Guvernului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News