Raportul GRECO. Borza: Propagandă şi manipulare. Degeaba ne facem iluzii
Deputatul Remus Borza a vorbit, în cadrul emisiunii "Borza Analytica" din această săptămână, despre subiectul fierbinte al ultimelor zile, raportul GRECO.
"Propagandă, manipulare, o ingerinţă nepermisă în treburile interne ale unui stat naţional, suveran şi independent. Parcă aşa e definit statul român în Constituţie. (...) Nimic nou sub soare şi menţinerea MCV-ului şi refuzul de a fi primiţi în Schengen şi această campanie de demonizare a României orchestrată de anumiţi comisari sovietici europeni din ultimii ani de zile.
Europa cu două viteze e o realitatea cotidiană. Degeaba ne facem noi iluzii că facem parte dintr-un club în care domneşte democraţia, echitatea şi fraternitatea. Nici pe departe. E un nucleu dur al ţărilor fondatoare care îşi asigură şi îşi perpetuează şi astăzi hegemonia şi nu vor să împartă nimic din această putere de decizie la nivelul structurilor şi instituţiilor europene, lucru care s-a văzut şi acum când s-a împărţit ciolanul zilele trecute. Negocieri dure, dar doar între cei aleşi. Europa estică nu a primit nimic. Noi suntem buni de cotizat, de trimis la muncă, eventual buni de trimişi prin nişte teatre de operaţiuni cu care România sau alte ţări din zona asta a Europei nu au nimic în comun", a declarat Remus Borza.
VIDEO COMPLET:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News