Raportul Bologna, DEZASTRUOS pentru România. Pe ULTIMUL LOC la tineri cu studii superioare
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în 2020. 

O spune raportul Bologna, citat de Edupedu.ro. Documentul arată că țara se află, în același timp, printre ultimele din Europa din punct de vedere al persoanelor cu studii superioare pe celelalte categorii de vârstă, în pofida unor creșteri semnificative în ultimul deceniu și jumătate. În plus, se numără printre ultimele state europene la capitole precum rata de înscriere a tinerilor în învățământul superior, în timp ce numărul de instituții de învățământ superior și cel al angajaților din mediul academic au înregistrat scăderi în ultimele două decenii, marcate de dezvoltare la nivel european.

Astfel, pe categoria de vârstă 25-34 de ani, procentul de persoane cu studii superioare a crescut de la 13,5% în 2005 la 24,9% în 2018, dar România se află în continuare pe ultimul loc în Europa. Pentru anul acesta, în Strategia 2020, țara își propusese o țintă de 26,7% (30-34 de ani). În 2018, pe celelalte categorii de vârstă România atinsese, la acest capitol, scoruri de 22,7% (35-44 de ani), 13,8% (45-54 de ani), 9,4% (55-64 de ani).

Investiţiile în educaţie stau pe loc

Raportul marchează o stagnare pe termen lung a cheltuielilor cu educația superioară în România, unde în 2016 era alocat același procent din PIB ca în 2000 – 0,7%. În marile piețe educaționale din Vestul Europei, procentul fie a crescut (Olanda, Marea Britanie, Germania), fie a stagnat la un nivel superior, de peste 1% (Franța).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel