România ocupă locul 51 din 176 în ceea ce privește siguranța vieții copilului, în urma unor țări ca Tunisia, Oman sau Kazahstan, obținând scoruri similare la indicatorii care privesc drepturile copilului – neparticipare la educație, căsătoriile timpurii, nașterile în rândul adolescentelor - cu Mauritius, Cuba ori Sri Lanka. Sunt date critice, care apar în ultimul raport Save the Chidren.

România a urcat trei locuri față de raportul global din 2018 (51 față de 54 în 2018 și 52 în 2017), înregistrând o situație mai bună pentru indicatorul privind rata mortalității copiilor sub 5 ani, de la 9,0 la o mie de nașteri la 7,8 la mia de nașteri, însă departe, în continuare, de media țărilor din Uniunea Europeană – 4,1‰.

Mortalitatea sub vârsta de cinci ani

Lipsa serviciilor medicale în mediul rural, o alimentație deficitară, precaritatea accesului la apă potabilă și un nivel scăzut de educație neonatală al părinților reprezintă riscuri majore în creșterea și îngrijirea nou-născuților și a copiilor sub 5 ani. Acestea conduc la un număr mare de decese ale copiilor sub cinci ani – 7,8 la o mie de nașteri, la mare distanță de media europeană de 4,1‰.

Acest capitol înregistrează, totuși, pentru al doilea an consecutiv, un progres față de valoarea din raportul din 2017 (11,1 decese la mia de nașteri) și din cel al anului 2018 (9,0 ‰).[1] O îmbunătățire mai accentuată a situației la acest capitol, fără însă să însemne o apropiere de rata medie a Uniunii Europene, a înregistrat și rata mortalității la copiii sub 1 an, cu o evoluție de la 10,1‰ în 2011, la 6,7‰ în 2017. Media europeană este de 3,6‰.

Copii cu copii – riscurile sarcinii în adolescență

Educația pentru sănătatea sexuală și a reproducerii constituie cel mai ignorat aspect al protecției și educației în rândul copiilor, rata nașterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 și 19 ani păstrând un nivel în măsură să provoace o mare îngrijorare. România înregistrează 33,7 de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o situație mai gravă: Bulgaria și Georgia, cu valori de 40,3, respectiv 47,13 de nașteri, țări în care educația pentru sănătate sexuală este descurajată sistematic. Întrucât România se confruntă cu un număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (26,8), Trinidad Tabago (31), Uzbekistan (16,7), Albania (20,7), Bahamas (28), Botswana (31,7), Burundi (27,4), Mauritius (26,9), Djibouti (19,4), India (24,5), Tunisia (7,6) sau Algeria (10,4), elaborarea și implementarea de îndată a unui plan de acțiune în acest domeniu trebuie considerate urgență națională pentru autoritățile publice centrale și locale.

În 2017[2], 2.306 fete sub 15 ani și 6.848 de fete cu vârsta între 16 și 18 ani deveniseră mame (vezi tabelul de mai jos). Datele Salvați Copiii România, obținute în urma unei anchete sociologice de teren realizate în 2017, arată că șase din zece mame adolescente nu au avut niciodată acces la informații privind sănătatea reproducerii sau educației sexuale, iar șapte din zece nu au beneficiat niciodată de planificare familială.[3]

 

 

Impactul devastator al căsătoriilor timpurii

Căsătoria înainte de vârsta de 18 ani reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor și nu este acceptată de legislațiile multor țări din Europa și din lume. Căsătoria timpurie are consecințe devastatoare pentru viața unei fete, a cărei copilărie se termină mult prea curând, prin intrarea forțată în perioada de maturitate și maternitate, înainte de a fi pregătită din punct de vedere fizic și mental. Ele se simt adesea lipsite de putere și sunt private de dreptul la sănătate, educație și siguranță. Căsătoria timpurie îi afectează, de asemenea, și pe băieți, însă într-o măsură mult mai redusă decât în cazul fetelor.

În privința acestui indicator, România nu reușește nici în acest an să iasă din zona de risc, deși legislația permite căsătoria doar între majori, copiilor mai mari de 16 ani fiindu-le permisă doar în cazuri excepționale, în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților sau a tutorelui și cu autorizarea din partea instanței de tutelă. Astfel, în România, cu date care cuprind și anul 2018, 6,7% dintre adolescenții cu vârsta între 15 și 19 ani s-au căsătorit, procent mai ridicat decât cel din țări precum Algeria (3,1), Tunisia (1,2), Ghana (6,4), Namibia (5,4), Kazahstan (6), Mongolia (4,9) ori Djibouti (2,6).

Lipsa educației ca factor de menținere a copiilor captivi în sărăcie

La indicatorul copii în afara sistemului de educație în ciclurile primar și secundar[4], România se confruntă în mod serios cu această problemă, cu un procent în descreștere nesemnificativă față de raportul anterior – de 13,8, față de 13,9. E de reținut că, în 2017, procentul era de 12,1. Menționând comparația cu toate statele europene, nu doar cu cele care fac parte din Uniunea Europeană, România este depășită doar de Moldova, cu o rată a neparticipării școlare de 17%.

Conform datelor prelucrate ale Institutului Național de Statistică (INS), în anul școlar 2017-2018, 287.493 de copii din România, cu vârsta între 7 și 17 ani, nu urmau nicio formă de învățământ, iar în anul școlar 2016-2017, 26.850 de copii din ciclul primar și gimnazial și 19.116 de liceeni sau elevi ai învățământului profesional au abandonat școala.

Deși Legea 1/2011 privind educația națională prevede, în mod imperativ, în art. 8, că „Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”, acest deziderat a fost anual blocat, invocându-se argumente de natură politică sau economică, în detrimentul obligației fundamentale de asigurare a respectării dreptului la educație de calitate al copiilor. În România, cheltuielile publice pentru educație s-au situat, în 2017, la 2,7% din PIB[5], cu o descreștere substanțială față de procentul din 2016, care a fost de 3,3%, fiind cea mai scăzută valoare din Uniunea Europeană, a cărei medie a înregistrat 4,6% în 2017[6]. În țări precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Letonia și Estonia au fost alocate bugete situate între 5,0% și 5,9% din PIB.

Exploatarea prin muncă a copiilor

Deși raportul nu conține date privind exploatarea prin muncă a copiilor români, ancheta statistică privind forța de muncă în gospodării (AMIGO) ne oferă câteva informații foarte importante privind munca adolescenților (15-19 ani) și profilul adolescenților care muncesc. Astfel, la sfârșitul anului 2018, 87.760 de adolescenți români erau implicați în muncă. Din păcate, nu este vorba de locuri de muncă de calitate, bine remunerate sau care să le permită dezvoltarea profesională ulterioară.

În țara noastră, munca adolescenților este un fenomen specific mediului rural (în procent de 94,34%), iar mai mult de jumătate dintre adolescenții ocupați în muncă (47.900) muncesc în gospodării, ca lucrători familiali neremunerați.

Rata omuciderilor cu victime copii și adolescenți

Rata omuciderilor se calculează ca procent la 100.000 de persoane între 0 și 19 ani. România a înregistrat un procent de 0,3, mai scăzut decât cel înregistrat în Raportul Global din 2018 (0,5). 

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News