La finalul lui 2015, suprafața forestieră reprezenta 29% din suprafața totală a terenurilor țării. Astfel, gradul de acoperire forestieră al României se situează sub media UE (37%) și sub obiectivul stabilit prin programul Natura 2000 (40%).
Suprafața disponibilă pentru exploatare a scăzut cu 18%
România deţine a opta cea mai mare suprafață împădurită din UE. Astfel, la finalul lui 2015 suprafața forestieră națională era de 6,86 mil. hectare, cel mai ridicat nivel de la 1929 încoace, însă suprafața forestieră disponibilă pentru exploatare a scăzut cu 18% față de 1990. Ponderea suprafeței împădurite destinată exploatării în suprafața totală împădurită a fost de 67% în 2015 (în scădere de la 88% în 1990).
În același timp, țara noastră ocupă doar locul 20 în UE în funcție de gradul de acoperire forestieră - la finalul lui 2015, suprafața forestieră reprezenta 29% din suprafața totală a terenurilor țării, în crestere cu 2% față de 1990. România are circa 2,2 mil. hectare de terenuri agricole degradate, care ar putea fi utilizate pentru împădurire. Pentru comparație, țările UE cu cea mai mare suprafață de pădure și cel mai mare grad de împădurire sunt: Suedia (28 mil. hectare, 64% acoperire) și Finlanda (22,2 mil. hectare, 66% acoperire) – ţări care au şi o industrie forestieră şi de exploatare a lemnului foarte dezvoltată.
Lemnul aduce 1,7 miliarde la bugetul de stat
Sectorul silvic şi al prelucrării lemnului contribuie cu 1,7 miliarde euro la bugetul de stat, atunci când sunt luate în calcul efectele directe și indirecte asupra economiei. De asemenea, în sector sunt angajate 128.000 de persoane în mod direct, iar alte 186.000 de persoane în sectoare conexe. Industria de prelucrare a lemnului contribuie la ocuparea forței de muncă în zonele mai puțin dezvoltate, prin crearea de unităţi de producție. Potrivit studiului PwC, investițiile în sectorul de prelucrare a lemnului au fost în medie de 200 milioane de Euro pe an.
„România are un potenţial foarte bun de dezvoltare a sectorului forestier şi de prelucrare a lemnului în măsura în care şi-ar spori semnificativ productivitatea. Potrivit datelor noastre, România are în prezent cea mai scăzută productivitate a forței de muncă în sectorul forestier din UE, cu 8,4 unități de lucru anuale (ULA, echivalentul muncii efectuate de către un angajat cu normă întreagă) / 1.000 ha, dublu față de media europeană de 4,3 ULA / 1,000 ha. Printre motivele productivității scăzute se numără lipsa drumurilor forestiere și tehnologia de recoltare depășită. În țările membre UE, în medie, un singur angajat din administrația publică gestionează circa 632 ha, de 2,4 ori mai mult față de suprafața gestionată de un angajat din România (263 ha), principala cauză fiind sistemele IT deficitare folosite de autorităţile silvice din România", a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol