Data publicării:
Nereguli GRAVE la ROMATSA. Șoferul și fotograful lui Boc, angajați ilegal pe salarii de 10.000 de lei
Angajări ilegale și salarii uriașe. Asta au descoperit cei din Corpul de Control al prim-ministrului, care au verificat ROMATSA. Raportul Guvernului arată că doi dintre consilierii lui Emil Boc, Darius Pintilie și Marius Buzea, din perioada în care a fost premier, au fost angajați fără concurs de către secretarul general al Ministerului Transporturilor de la acea vreme, Gheorghe Dobre, cunoscut ca un apropiat al lui Traian Băsescu. Un an, cei doi consilieri nu au călcat în sediul firmei, dar au luat salariu. În examenul de angajare, la care nu au fost prezenți, cei doi aveau subiecte identice, chiar și cu aceleași greșeli de punctuație.
Un fotograf și un șofer, angajați la Romatsa
Potrivit Guvernului, Darius Pintilie lucrase anterior ca fotograf, agent de vânzări şi inspector la Primăria Cluj-Napoca şi consilier personal al prim-ministrului Emil Boc. El a absolvit Facultatea de Mecanică. Marius Buzea a lucrat ca şofer la PDL, apoi a fost consilier al premierului Boc. A absolvit Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare.
Puncte rezolvate identic, cu aceleași greșeli de punctuație
Cei doi ar fi fost angajaţi în Romatsa urma unui examen scris. Din evidenţe rezultă că nu au intrat în sediul regiei în ziua examenului. Mai mult, au intrat pentru prima oară în clădirea Romatsa la circa un an şi două luni mai târziu de la data la care ar fi avut loc examinarea. Lucrările lor nu conțin data, locul, ora examinării sau autorul. Un subiect a fost scris identic de cei doi, inclusiv cu aceleași greșeli de punctuație.
Salarii uriașe și încadrări echivalente unui angajat cu vechime chiar și de 15 ani
La Romatsa, Darius Pintilie a fost încadrat cu un salariu brut lunar de 9.910 lei, cu spor de vechime de 10%, ca şi Marius Buzea, ulterior majorat la 11.777 lei. Ei au fost încadraţi direct pe funcţii de Expert I. Alți angajaţi cu experienţă de 3-15 ani au un salariu mai mic. Cei doi au luat și prime de vacanță de peste 60 de mii de lei fiecare.
Alte angajări ilegale, descoperite de Guvern
În plus, fostul ministru Radu Berceanu și-a angajat directorul de cabinet la Romatsa, arată același raport. Pe aceeaşi schemă, soţia şi fiica fostului secretar general din minister au ajuns în funcţii importante, în urma unor examene falsificate. În cazul directorului de cabinet, Cristina Palloş, directorul general adjunct al Romatsa de atunci, Aleodor Frâncu, a cerut o suplimentare cu un post a funcţiei de Expert I, post pe care a fost angajată direct de către ministru, cu un salariu brut lunar de 14.963 lei şi spor de vechime 20%, majorat ulterior la 17.489 lei şi spor de vechime 25% şi la 19.051 lei. Cristina Pallo a continuat să lucreze ca director de cabinet la ministrul Transporturilor, cu jumătate de normă.
Pe un alt post la Romatsa au fost angajate soţia şi fiica secretarului general din Ministerul Transporturilor, Tiberiu Bărbuleţiu. Actele arată că cele două nu au intrat în sediul Romatsa la data examinării. Soţia nu a lucrat efectiv la regie deşi a fost remunerată cu 289.787 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News