Data publicării:

Raport Curtea de Conturi: 4,3 milioane de de asistaţi social în 2014

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un raport al Curții de Conturi arată că România a avut, în 2014, un număr mediu lunar de 4,3 milioane de persoane care au beneficiat de asistenţă socială, care a identificat sume de bani alocate necuvenit în total de 26 de milioane de lei, din vina autorităţilor sau a beneficiarilor.

Potrivit  unui raport al Curţii de Conturi depus în Senat, în 2014 numărul mediu lunar al persoanelor care au încasat beneficii de asistenţă socială a fost de 4,3 milioane de persoane. Dintre aceşti beneficiari, ponderea cea mai însemnată, respectiv circa 85% din total, o reprezintă copiii beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, care au fost în număr de 3.7 milioane. Alte 247.620 de persoane au beneficiat de alocaţii pentru susţinerea familiei, 171.231 persoane au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului, iar 240.617 persoane de ajutoare sociale sub formă de venit minim garantat.

Fondurile publice pentru susţinerea sistemului de beneficii de asistenţă socială, acordate prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, au fost în anul 2014 de 8.1 miliarde de lei (aproximativ 1.8 miliarde de euro), reprezentând 1,21% din PIB, se mai arată în raportul Curţii de Conturi. Instituţia precizează că, în acţiunile de audit financiar întreprinse în anul 2014, au fost urmărite alocări de 5,5 miliarde de lei din bugetul de stat.

Astfel, aproximativ 2,6 miliarde de lei au mers către plata alocaţiilor, 1,7 miliarde de lei către plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, inclusiv stimulentul lunar/de inserţie, 261 de milioane de lei către alocaţia pentru susţinerea familiei şi 664 de milioane de lei către ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat.

[citeste si]

Curtea de Conturi a sesizat deficienţe în sistemul naţional de recuperare a debitelor din ajutoare sociale acordate necuvenit. Potrivit unor modificări legislative de la finele anului 2013, agenţiile teritoriale aveau obligaţia de a transmite aceste debite la organele de executare silită din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, această instituţie urmând să confirme preluarea în continuare a urmăririi debitului respectiv. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat însă, având în vedere lipsa unor instituţii competente la nivel judeţean, dar şi a unor deficienţe birocratice.

Din analizele Curţii de Conturi, aproximativ 26 de milioane de lei au fost acordate nejustificat în cursul anului 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel