Data publicării:

Rapoartele pe proiectele de lege ale Justiţiei urmează să fie votate luni în comisia parlamentară specială

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Rapoartele pe proiectele de lege ale Justiţiei urmează să fie votate luni în comisia parlamentară specială - Foto Pexels
Rapoartele pe proiectele de lege ale Justiţiei urmează să fie votate luni în comisia parlamentară specială - Foto Pexels

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei urmează să voteze, luni, rapoartele pe cele trei proiecte în domeniu privind Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor. 

Şedinţa ar urma să aibă loc de la ora 11,30. După adoptarea rapoartelor în comisie, proiectele vor intra în dezbaterea plenului Senatului, for legislativ decizional în acest caz. Joia trecută, parlamentarii din comisie au finalizat dezbaterile la proiectul statutului procurorilor şi judecătorilor, adoptând o serie de amendamente.

Între acestea se numără eliminarea din lista de abateri disciplinare 'manifestările care aduc atingere în mod grav şi vădit onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu' şi 'nerespectarea în mod vădit şi nejustificat a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, a deciziilor Curţii Constituţionale şi a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii ori în dezlegarea unor chestiuni de drept, în acord cu prevederile art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, republicată'.

Sancţiunile disciplinare ale magistraţilor se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării

Un alt amendament prevede că sancţiunile disciplinare ale magistraţilor se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă judecătorului sau procurorului nu i se aplică o nouă sancţiune în acest termen.

'Dispoziţiile privind abaterile disciplinare şi sancţiunile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare este cea prevăzută de prezenta lege', stipulează un alt amendament adoptat.

Potrivit actului normativ, cei care fac parte din personalul conex de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.

Miercurea trecută, parlamentarii din comisia de specialitate au finalizat dezbaterea proiectului de lege privind organizarea judiciară. Comisia a adoptat doar câteva amendamente 'de corelare', iar proiectul nu a suferit modificări semnificative faţă de forma adoptată în plenul Camerei Deputaţilor. Pe 6 octombrie, comisia a încheiat discuţiile asupra proiectului privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Unul dintre amendamentele adoptate elimină din forma actului normativ adoptat de Camera Deputaţilor exercitarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ sau de către preşedintele ICCJ a acţiunii disciplinare...

Unul dintre amendamentele adoptate elimină din forma actului normativ adoptat de Camera Deputaţilor exercitarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ sau de către preşedintele ICCJ a acţiunii disciplinare în cazul abaterilor abaterilor săvârşite de procurori/judecători, această acţiune revenindu-i doar Inspecţiei Judiciare.

Un amendament prevede că 'funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membrii ai CSM încetează de drept la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial', eliminând din forma Camerei Deputaţilor posibilitatea ca, la încetarea mandatului de membru CSM, magistratul să revină în funcţia de conducere deţinută anterior.

Pe 20 septembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind CSM, iar pe 27 septembrie proiectul de lege privind organizarea judiciară. Proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptat de plenul deputaţilor pe 4 octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel