Rapid visează la promovare. Daniel Pancu primește girul conducerii
După opt transferuri, luni i-a venit rândul antrenorului Daniel Pancu să semneze un nou contract.
Prezentă în cantonament în Turcia, la Bolu, Rapid pregăteşte în detaliu a treia promovare consecutivă, cea la care a stat tot timpul cu gândul atunci când şi-a dat restart din Liga a 4-a. Până acum, clubul bucureştean a perfectat opt transferuri, însă, luni, 15 iulie, i-a venit rândul antrenorului Daniel Pancu (41 de ani) să semneze un nou contract, notează Mediafax.
Conducerea clubului Rapid i-a pus în faţă lui Daniel Pancu un contract valabil pentru următorii trei ani, iar fostul atacant nu a stat deloc pe gânduri şi l-a semnat. „Acum, că am semnat pe trei ani, sunt sigur că voi duce Rapid în topul fotbalului românesc", a spus "Pancone" după semnarea noului contract.
Daniel Pancu este unul dintre fotbaliştii legendă ai Rapidului, club unde a fost jucător, conducător, iar acum e antrenor. "Rapid şi-a asigurat serviciile unuia dintre cei mai iubiţi giuleşteni din istoria clubului, după ce a semnat cu Daniel Pancu un contract valabil pentru următorii trei ani, astfel că angajamentul său va expira în vara lui 2022", a anunţat formaţia giuleşteană pe site-ul oficial.
Multe bucurii alături de cei mai frumoşi suporteri
În cariera de jucător, cel poreclit de suporteri "Panco Italiano" a evoluat pentru Poli Iaşi, Rapid, Cesena, Beşiktaş, Bursaspor, Terek Groznyi, CSKA Sofia, FC Vaslui şi FC Voluntari. Ultimul meci în această calitate l-a avut la noul Rapid, în sezonul recent încheiat al Ligii 3, cu Înainte Modelu.
Cariera de antrenor şi-a început-o tot la Rapid. La finalul anului 2018 a preluat echipa de la Constantin Schumacher, în etapa a 7-a, cu ocazia meciului cu CS Medgidia, câştigat cu 2-1, şi şi-a îndeplinit obiectivul: promovarea în Liga a 2-a din Seria a 2-a a Ligii 3. "Îi urăm mulţi ani în echipamentul Rapidului şi multe bucurii alături de cei mai frumoşi suporteri din ţară!", i-a urat, clubul Rapid lui Daniel Pancu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News