Data publicării:

Rapid, nou pas greşit în lupta pentru promovare

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

FC Rapid Bucureşti a fost învinsă de CSM Reşiţa cu scorul de 1-0, duminică, pe Stadionul Regie din Capitală, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii a II-a de fotbal.

Echipa antrenată de Dorinel Munteanu s-a impus prin golul marcat de Laurenţiu Buş (79), pe contraatac. Rapid a dominat jocul, mai ales în prima repriză, când a avut şi o bară, prin Petre Goge (21). Giuleştenii au ratat un penalty uşor acordat, în min. 90, când şutul lui Valentin Alexandru a fost respins de portarul Alberto Cobrea. La meci a asistat şi reputatul antrenor Mircea Lucescu.

Rapid, fără victorie în 2020



Rapid nu are nicio victorie şi niciun gol marcat în 2020, după ce primele două le-a terminat la egalitate, 0-0. Meciul a început cu aproximativ 3.000 de suporteri în tribunele stadionului Regie, autorităţile luând decizia de a închide porţile cu o jumătate de oră înainte de startul partidei. Autorităţile au interzis de duminică, în contextul prevenirii unei răspândiri a coronavirusului în România, activităţile publice la care participă mai mult de 1.000 de persoane, fie într-o incintă, fie în aer liber, publice sau private, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, relatează Agerpres.

Rezultate:

Vineri

CS Mioveni - SCM Gloria Buzău 0-0

Sâmbătă

CS Concordia Chiajna - ASU Politehnica Timişoara 2-1
AFC Ripensia Timişoara - AFC Dunărea 2005 Călăraşi 1-1
Sportul Snagov - UTA Arad 0-3 la masa verde (Sportul a fost exclusă din campionat).
Viitorul Pandurii Târgu Jiu a stat (ACS Daco-Getica Bucureşti s-a retras din campionat).
AFC Farul Constanţa - AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele 0-1
FC Universitatea Cluj - FC Metaloglobus Bucureşti 1-2
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu - Fotbal Club Argeş 0-4

Duminică

FC Rapid - CSM Reşiţa 0-1

Duminică are loc şi partida AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - FC Petrolul Ploieşti (Stadion Municipal - Miercurea Ciuc, 15:00).

Clasament:

1. UTA Arad 50 puncte (23 jocuri),

2. CS Mioveni 39 p (23 j),

3. Turris Oltul Turnu Măgurele 39 p (22 j),

4. FC Argeş 38 p (23 j),

5. FC Rapid 37 p (23 j),

6. Petrolul Ploieşti 35 p (22 j) etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel