Data publicării:
Rangers - Celtic Glasgow, rezultat final decis de un autogol - VIDEO
Echipa Glasgow Rangers, cu mijlocaşul român Ianis Hagi pe teren din minutul 46, s-a impus cu scorul de 1-0 în faţa 'eternei rivale' Celtic Glasgow.
Rangers a făcut astfel un pas important spre câştigarea primului său titlu de campioană a Scoţiei după o pauză de un deceniu.
Rangers a marcat unicul gol al întâlnirii de pe Ibox Stadium în minutul 70, când unul dintre fundaşii oaspeţilor, Callum McGregor, a deviat în propria poartă balonul expediat cu capul de internaţionalul nigerian Joe Aribo, la o lovitură de colţ.
În urma acestui succes, Glasgow Rangers s-a distanţat la 19 puncte de Celtic, ocupanta locului secund, care însă trei meciuri mai puţin disputate. Acesta a fost a 422-a confrunte dintre Rangers şi Celtic în 'Old Firm Derby', în care echipa lui Hagi a obţinut a 163-a victorie.
Celtic a înregistrat la rândul ei până acum 159 de victorii în acest duel de tradiţie din fotbalul scoţian, în timp ce 99 de partide s-au încheiat la egalitate. Tot sâmbătă mai sunt programate meciurile Aberdeen - Dundee United, Hamilton - Motherwell, Hibernian - Livingston, Kilmarnock - St. Mirren şi Ross County - St. Johnstone.
Clasament:
1. Glasgow Rangers 62 puncte (22 meciuri) 2. Celtic Glasgow 43 puncte (19 meciuri) 3. Aberdeen 38 puncte (19 meciuri) 4. Hibernian 36 puncte (21 meciuri) 5. Dundee United 25 puncte (21 meciuri)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News