Randamentele ridicate reflectă temerile nefondate că Italia ar putea să nu reuşească să-şi achite datoriile
Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Ignazio Visco, a catalogat diferenţa (spread-ul) dintre randamentul obligaţiunilor de stat italiene cu maturitatea la zece ani şi cele germane cu aceeaşi scadenţă ca fiind ridicolă, spunând că reflectă temerile nefondate că Roma ar putea să nu reuşească să-şi achite datoriile sau ar putea ieşi din zona euro, transmite Reuters.
"Acest spread pe care îl avem este ridicol, deoarece reflectă temerea că nu putem să ne achităm datoriile sau că vor fi achitate în altă monedă. Cu alte cuvinte, o ieşire din zona euro", a afirmat miercuri Ignazio Visco, care este şi membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE).
"Este într-adevăr stupid", a adăugat oficialul italian, la o conferinţă.
Randamentul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu scadenţa la zece ani sunt cu aproximativ 237 de puncte de bază peste echivalentul celor germane cu aceeaşi scadenţă. Deşi diferenţa a scăzut faţă de luna trecută, încă este peste nivelul înregistrat de bondurile statelor vecine Spania şi Portugalia şi uşor sub cele greceşti.
Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice. Statele membre UE au la dispoziţie 15 zile pentru a se pronunţa asupra analizei Executivului comunitar.
Comisia Europeană, care supervizează planurile bugetare pentru cele 28 de state membre, a anunţat că datoria publică a Italiei a depăşit 132% din Produsul Intern Brut în 2018, cu mult peste limita de 60% din PIB prevăzută în normele UE. În acest an, datoria publică a Italiei este prognozată să ajungă la 135% din PIB.
După ce va primi undă verde din partea statelor UE, Comisia va decide dacă va recomanda în mod oficial demararea procedurii disciplinare, care ar putea duce la sancţiuni financiare împotriva Romei, împreună cu recomandări pentru autorităţile de la Roma pentru a-şi corecta traiectoria bugetară.
Decizia finală cu privire la demararea unei proceduri va fi luată de miniştrii de Finanţe din UE cel mai probabil la reuniunea lor din 8-9 iulie.
O astfel de procedură ar afecta încrederea investitorilor şi ar majora costurile de împrumut ale Italiei, avertizează analiştii.
Şi ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a cerut Guvernului de la Roma o strategie clară pentru reducerea datoriei publice a ţării, de 2.300 miliarde de euro (2.600 miliarde de dolari), în scopul restabilirii încrederii.
"Când vine vorba de încredere, trebuie să ne ţinem de obiectivul stabilităţii financiare şi prin urmare să planifică măsurile necesare pentru reducerea datoriei publice la care s-a angajat Executivul, în pofida încetinirii economiei. Trebuie să venim cu date clare către cetăţeni, pieţe, Comisia Europeană şi partenerii europeni", a declarat Tria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News