Are 14 copii. Ramzan Kadîrov își trimite trei dintre fii la război, aceștia fiind încă minori: Îi aplaud pentru asta! E timpul să își demonstreze valoarea în lupte reale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Ramzan Kadîrov, liderul regiunii rusești Cecenia, a anunțat că își trimite trei dintre fii la război.

Ramzan Kadyrov, liderul regiunii Cecenia din Rusia, a postat un mesaj pe Telegram în care anunță că trei dintre fiii săi - Akhmat, Eli și Adam, în vârstă de 16, 15 și respectiv 14 ani vor merge pe front în Ucraina, scrie lemonde.

Pe Twitter, Anton Gerașcenko, consilier al ministrului de interne, a comentat: „În fiecare zi, am crezut că am văzut cât de jos poate cădea Rusia. Dar, într-adevăr, nu există nicio limită”.

„Întotdeauna am crezut că scopul principal al oricărui tată este de a insufla fiilor săi frica de Dumnezeu și de a-i învăța să-și apere familia, națiunea și patria. Dacă vrei pace, pregătește-te de război!

Ahmat, Eli și Adam sunt gata să-și folosească abilitățile în zona (de front). Și nu glumesc. Este timpul să își demonstreze valoarea în lupte reale, iar eu îi aplaud pentru asta. În curând vor fi pe front și în cele mai dificile părți ale liniei de contact”, a scris Kadîrov, pe Telegram.

Ucraina anunță eliberarea unei noi localități în regiunea Doneţk. Forţele Kievului înaintează şi în sud

Armata ucraineană a anunţat luni eliberarea localităţii Torskoe în regiunea Doneţk (est), una dintre cele patru regiuni ocupate care au fost anexate de Rusia, potrivit EFE.

Un anunţ în acest sens a fost făcut la televiziunea publică de purtătorul de cuvânt al Grupului operativ est al forţelor armate ucrainene, Serhii Cerevatîi. El a precizat că armata continuă operaţiunile de stabilizare a situaţiei în zona Liman, un oraş important din această regiune, care a fost recucerit în weekend.

În zona oraşului Liman, a indicat Cerevatîi, forţele ucrainene capturează soldaţi ruşi care nu au reuşit să fugă şi încearcă să elimine minele de pe un teritoriu despre care a spus că 'este puternic minat'.

Armata rusă a suferit sâmbătă a doua înfrângere majoră în estul Ucrainei în mai puţin de o lună, retrăgându-se din bastionul prorus Liman (în regiunea Doneţk), la 24 de ore după ce Moscova a anexat ilegal această regiune împreună cu altele trei în estul şi sudul ţării (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel