Data publicării:
Ramona Munteanu, câștigătoarea trofeului „Voci de Înger”. La 12 ani o preferă pe Billie Eilish pentru timbrul vocal

La doar 12 ani, Ramona Ioana Munteanu Gurdache din Bacău cântă de aproape șase ani și a adunat deja trofee importante la festivaluri naționale de muzică. Totul a început din joacă, dar azi urcă pe scenă cu un singur scop: Să transmită emoție.
"Mă numesc Munteanu Gurdache Ramona Ioana, am 12 ani și vin din Bacău. Fac canto de aproximativ șase ani. A fost dintr-o joacă, mă plictiseam și am zis: „De ce să nu încerc?” Și am ajuns să cânt de mai mult timp. Prima oară a venit din partea mamei, iar apoi profesoara mi-a zis că aș putea să continui.
Mă antrenez oricând am ocazia, chiar dacă am teme, prin pauze, oricând, oriunde. De obicei, după ce termin școala, îmi fac tot pentru școală, iar apoi las timp pentru muzică și timp pentru mine.
Cele mai importante concursuri la care am fost ar fi Voci de Îngeri (Suceava), FICO (Ploiești) și Art Music Festival. La Voci de Îngeri am obținut marele trofeu al festivalului, la FICO trofeu de categorie, iar la Art Music am obținut premiul întâi.
Încerc să mă focalizez pe mesajul piesei, ca atunci când urc pe scenă, emoția să fie transmisă perfect. Trebuie și mesajul piesei să fie pentru vârsta celui care o cântă, pentru că, dacă nu este potrivit, există riscul să nu poți trăi piesa și să decazi.
Sunt foarte entuziasmată, fericită, dar este o bucurie care nu se poate explica în cuvinte când aud aplauzele oamenilor. Doar un artist poate să înțeleagă. Mergem în familie la concursuri, de cele mai multe ori mama, tata și surioara.
Ca artist internațional o prefer pe Billie Eilish. Are un timbru vocal superb și îmi place foarte mult cum transmite. Îmi place să citesc și să scriu compuneri. Am încercat să scriu muzică, nu mă ajută neapărat inspirația acum, dar probabil, după mai mult timp, o să vină.
De obicei, mă aranjez singură la spectacole, dar dacă suntem sub presiune, mă ajută și mama.", a spus Munteanu Gurdache Ramona.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News