Data publicării:

Ramona Chiriac s-a suspendat de la conducerea Reprezentanței Comisiei Europene în România

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Ramona Chiriac, primul candidat de pe lista PSD - PNL la europarlamentare, s-a suspendat de la șefia Reprezentanței Comisie Europene.

Ca urmare a faptului că va deschide lista PSD - PNL pentru alegerile europarlamentare din acest an, Ramona Chiriac s-a suspendat de la șefia Reprezentanței Comisie Europene.

„Ca orice cetățean european, funcționarii și agenții temporari ai Comisiei Europene au dreptul de a candida în alegeri.

Doamna Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a comunicat deja decizia de a candida la alegerile pentru Parlamentul European către forurile ierarhice superioare și serviciile relevante ale Comisiei Europene.

În același timp, ținând cont de prevederile Regulamentului de stabilire a Statutului funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a Energiei Atomice, dar și de procedurile interne ale Comisiei Europene, doamna Chiriac a solicitat suspendarea din activitate prin aprobarea de concediu fără plată din motive personale cu caracter imperios conform prevederilor articolului 17 ale sus numitului regulament. Doamna Mara Roman, șefa adjunctă a Reprezentanței Comisiei Europene în România, va asigura continuitatea activității“, a transmis Reprezentanța Comisiei Europene în România.

În urmă cu două zile, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat a anunțat că Ramona Chiriac va deschide lista PSD - PNL la alegerile europarlamentare din acest an.

CITEȘTE ȘI       -      Cine este Ramona Chiriac, prima la europarlamentare 2024 PSD-PNL. Chirieac, Badea, scurte reacții

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel