Data publicării:

Rămâne Ucraina cu "pieptul gol" în fața rușilor ? "Trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor"

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Tot mai puțin sprijin pentru Ucraina din partea aliaților!

Ucraina trebuie să se pregătească pentru o posibilă scădere a ajutorului din partea aliaţilor săi, ceea ce o va forţa să îşi adapteze strategia militară, a declarat generalul Valeri Zalujnîi, comandant-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, potrivit Agerpres.

Generalul ale cărui tensiuni cu preşedintele Volodimir Zelenski au stârnit numeroase reacții, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu o posibilă reducere a sprijinului din partea aliaţilor Kievului. "Trebuie să facem faţă unei reduceri a sprijinului militar din partea principalilor noştri aliaţi, care se confruntă cu propriile tensiuni politice", a anticipat generalul, în funcţie din 2021, cu câteva luni înainte de începerea invaziei ruse.

Joi, liderii europeni au ajuns la un consens privind acordarea unui ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, un pas crucial care fusese anterior blocat de Ungaria. În același timp, se așteaptă ca Senatul american să dezvăluie planul său de ajutor pentru Ucraina în cursul acestei săptămâni.

Generalul Zalujnîi a comunicat pentru CNN că Ucraina se confruntă cu dificultăți în a-și întări efectivele militare, deoarece acest lucru necesită adoptarea unor măsuri "nepopulare" de către Parlament, ceea ce este un subiect extrem de controversat în țară.

Măsuri de urgență

Forțele armate au solicitat președintelui Zelenski să recruteze aproximativ jumătate de milion de civili pentru a înlocui soldații epuizați și pentru a contracara prezența celor aproximativ 600.000 de militari ruși desfășurați în Ucraina. Cu toate acestea, în luna ianuarie, Parlamentul Ucrainei a respins discutarea unui proiect de lege controversat privind mobilizarea suplimentară a trupelor.

În această săptămână, presa ucraineană a răspândit zvonuri conform cărora președintele Zelenski ar lua în considerare schimbarea șefului armatei din cauza divergențelor în ceea ce privește strategiile de creștere a efectivelor militare. Nivelul de încredere în general printre populație a atins 92%, comparativ cu 77% pentru șeful statului ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel