Raluca Turcan: Cred că o remaniere s-ar impune, dar tergiversarea ei este riscantă
Deputatul PDL Raluca Turcan spune la RFI că o remaniere s-ar impune din punctul său de vedere şi că dacă premierul Boc ajunge la o asemenea concluzie, decizia nu trebuie tergiversată.
Pentru Raluca Turcan, "remanierea este importantă, în condiţiile în care Guvernul are două lucruri importante de finalizat: stabilizarea economică a României şi trecerea spre creştere economică (…), iar din punct de vedere politic, PDL trebuie să se pregătească pentru alegerile locale şi să aibă în bloc-start echipa cu care va defila în alegerile locale şi chiar parlamentare de anul viitor. Pe aceşti doi parametri, cred că o remaniere s-ar impune".
Raluca Turcan precizează că premierul Emil Boc a primit un mandat de la PDL să discute remanierea cu preşedintele Traian Băsescu. "Dacă premierul consideră că Guvernul are cea mai bună formă, cea mai bună structură politică care să ducă partidul la victorie anul viitor, atunci subiectul remanierii este închis. Însă cred că această poziţie trebuia să o aibă şi la întâlnirea cu forul de conducere al PDL, unde totuşi am înţeles că premierul a primit un mandat din partea conducerii partidului să discute remanierea cu preşedintele Traian Băsescu. (…) Deci premierul a primit mandat totuşi ca remanierea să fie o prioritate şi să o discute cu preşedintele", spune deputatul PDL.
Întrebată dacă nu e riscantă tergiversarea remanierii, Raluca Turcan a răspuns: "Da, este riscant, evident! Odată deschis subiectul, apar speculaţii, sunt miniştri vizaţi, care apar pe tot felul de listuţe şi care devin mai puţin eficienţi. Apoi, să nu uităm aparatele de lucru dintr-un minister. În momentul în care se vorbeşte de remanierea unui ministru, practic tot ce înseamnă aparat de lucru din ministerul respectiv aproape că aşteaptă schimbarea ministrului. Deci subiectul remanierii este şi delicat, dar trebuie tranşat foarte rapid, pentru că altfel conduce la ineficienţă guvernamentală şi instabilitate politică, evident".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News