”Proiectul urmărește câteva obiective: avantajul competitiv al forței de muncă, se fructifică experiența angajaților. Proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public și crește baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opțională”, a declarat Turcan.
Ministrul Muncii a precizat că angajații de la stat au la dispoziție 30 de zile pentru a opta între pensie sau salariu și a precizat cine este exceptat de la această măsură.
”Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajații din sectorul public au obligația ca, în termen de 30 de zile, să opteze. Au fost introduse câteva excepții: persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele care au durata mandatului definită de Constituție. Am mers pe această variantă pentru ca legea să fie constituțională. Interzicerea cumulului pensiei cu salariul este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public”, a adăugat Turcan.
Potrivit proiectului adoptat de Guvern, vor putea cumula pensia cu salariul următoarele categorii:
- persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție;
- persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora;
- pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
- membrii Academiei Române;
- asistenții personali și asistenților personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Proiectul va fi trimis în Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă