Raluca Prună, solicitare către Tudorel Toader: Măcar din respect...
Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună îi cere lui Tudorel Toader să publice proiectul de modificare a legilor Justiţiei, susţinând că în caz contrar nu va exista o dezbatere publică, ci doar "discuţii de cafenea cu efect nociv".
"Consultarea publică se face potrivit legii în folosul tuturor, nu numai al CSM, care este partener instituţional. Justiţia este un serviciu public şi ne priveşte pe toţi. Dacă nu din respect pentru cetăţeni, măcar din respect pentru lege, domnul ministru trebuie să facă publice proiectele de modificare ale pachetului de legi ale Justiţiei. Altfel, nu avem dezbatere publică, ci discuţii de cafenea cu efect nociv pentru încrederea în actul guvernării şi seriozitatea ministrului Justiţiei faţă de mandatul cu care e învestit", a scris Raluca Prună pe pagina de Facebook.
Raluca Prună arată că a existat un proiect de lege pus în dezbatere în anul 2016, proiect care a fost rezultatul conlucrării dintre CSM, ÎCCJ, Ministerul Public, MJ şi asociaţiile de magistraţi, scrie Agerpres.
În plus, proiectul din 2016 nu prevedea trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, nici crearea unei direcţii speciale pentru cercetarea magistraţilor şi nici eliminarea preşedintelui din procedurile de numire în funcţiile de conducere judiciare, mai spune Raluca Prună.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News