Data actualizării:
Data publicării:

Raluca Prună: Drepturile omului sunt un lux. Remus Borza o parafrazează: Justiția este un lux

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Remus Borza a spus ironic, parafrazând-o pe fostul ministru al Justiției Raluca Prună că în România și justiția este un lux. Deputatul a detaliat sumele imense de bani de care beneficiază justiția și beneficiile pe care le au magistrații. 

Raluca Prună spunea anul trecut că drepturile omului sunt un lux. Pe aceeași logică, Remus Borza spune că și justiția poate fi privită la fel, având în vedere sumele de bani alocate. Deputatul se întreabă de ce alte ramuri, cum ar fi turismul nu primesc mai mulți bani, astfel încât economia României să prospere.

"Vă aduceți aminte acea aserțiune de anul trecut a doamnei Raluca Prună, "drepturile omului sunt un lux", care evident este o inepție. Pe aceeași logică găunoasă și eu aș putea să spun că justiția e un lux și vă explic. Mergem la legea bugetului pe 2018. Știți care este bugetul Ministerului Public și al Ministerului Justiției, cumulat? Fix cinci miliarde de lei. Trebuie să reținem această sumă de cinci miliarde de lei. Ca o paralelă, Ministerul Turismului are un buget de 63 de milioane de lei. Asta înseamnă 1.1 miliarde de euro pentru magistrați și 15 milioane de euro pentru turism. N-ar fi trebuit să dăm mai mult pentru turism? România are un potențial foarte mare, dar din păcate nevalorificat pe turism. Este o pondere a turismului pentru formarea PIB-ului de doar 1.3 % față de 10% în Croația, față de 7.6 % în Grecia, sau 4% în Germania, Franța sau Italia. Ungaria nu are deltă, nu are mare și are 14 milioane de turiști," a spus Remus Borza la DCNews Live.

Deputatul spune că magistrații au deja o mulțime de beneficii, pe lângă un loc de muncă foarte bine plătit. 

"Magistrații au beneficii majore și acum mai primesc niște drepturi adiționale: apartament de serviciu, care nu se limitează doar pe perioada mandatului, ci pe perioada vieții a magistratului, a soției și a urmașilor, au transport gratuit peste tot, asistență medicală gratuită pentru toată familia. Un profesor, un medic de ce nu are aceste drepturi? Noi, ca demnitari ai statului, avem salarii de 2000 de euro. Un magistrat de Înaltă Curte are 5000-6000 de euro," a mai spus Borza.

Vezi răspunsul complet:

Youtube video image
 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel