Data publicării:

Raiduri DIICOT printre traficanții de droguri - 121 de percheziții în 24 de județe. Ce au găsit procurorii

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii au efectuat 121 de percheziții domiciliare în locuințele traficanților de droguri.

Perchezițiile au avut loc pe raza județelor Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și  în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

S-a reținut că  începând cu finele anului 2022,  mai multe persoane care sunt angajate  sau controlează  două societăți comerciale  de pe raza județului Iași,  au constituit  un grup  infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.  În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse  de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

2. -imagine fara descriere- (whatsapp-image-2023-hgf09-19-at-12-24-09_23970000.jpg)

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P)  de natură a pune în pericol viața persoanelor care le  consumă. 

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor  (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape" care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv.  O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite  generic "etnobotanice".

Din cercetările  efectuate a mai  rezultat că dispozitivele de tip "vape" care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line (site-uri de specialitate şi  site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System ( EWS ) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction ( EMCDDA ).

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011 (republicată) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

În urma investigațiilor au fost identificate un număr de 28 societăți care comercializează astfel de produse la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip "vape" se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.

De asemenea, s-a stabilit  faptul că minorii au acces la aceste substanțe care le pun  în pericol viața, iar persoanele care vând astfel de  produse  deși cunosc efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le comercializează  fără nicio restricție inclusiv minorilor.

Urmează să fie aduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași 42 de persoane.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău și beneficiază de sprijinul Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, Direcţia Operaţiuni Speciale  și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul IGPR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel