Data actualizării:
Data publicării:

Rafinăria Petromidia va reduce capacitatea de producţie pentru lucrări de mentenanţă, timp de 10 zile, dar necesarul de carburanţi va fi asigurat

Autor: Georgiana Dediş | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Pixabay / Rafinăria Petromidia va reduce capacitatea de producţie pentru lucrări de mentenanţă, timp de 10 zile, dar necesarul de carburanţi va fi asigurat
Sursa foto Pixabay / Rafinăria Petromidia va reduce capacitatea de producţie pentru lucrări de mentenanţă, timp de 10 zile, dar necesarul de carburanţi va fi asigurat

Rompetrol va efectua în următoarea perioadă o serie de operaţiuni tehnologice programate, în vederea susţinerii activităţii operaţionale corespunzătoare a rafinăriei Petromidia, dar va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România.

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), va efectua, în următoarea perioadă, o serie de operaţiuni tehnologice programate, în vederea susţinerii activităţii operaţionale corespunzătoare a rafinăriei Petromidia, dar va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România, a anunţat compania, scrie Agerpres.

Astfel, timp de aproximativ 10 zile, cea mai mare unitate de profil din ţară îşi va reduce capacitatea de producţie, pentru a efectua lucrări de schimbare şi regenerare a catalizatorilor, decocsare şi alte operaţiuni specifice de mentenanţă.

La finalizarea lucrărilor, rafinăria va continua să proceseze la capacitate optimă de producţie, de aproximativ 15.000 de tone de materii prime prelucrate zilnic, cu respectarea tuturor normelor de securitate în muncă şi protecţia mediului, se menţionează în comunicat.

"Pe parcursul lucrărilor programate, compania va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România. Carburanţii produşi în rafinăria Petromidia se adresează prioritar pieţei domestice, dar susţin şi realizarea de exporturi în ţări precum Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria", potrivit sursei citate. 

Petromidia este una dintre cele mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre

Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre şi reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare de pe teritoriul României. Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, graţie livrărilor de ţiţei kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

În primele nouă luni ale anului 2022, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,8 milioane de tone de materii prime, obţinând o producţie de aproximativ un milion de tone de benzină şi 1,97 milioane de tone de carburanţi diesel şi Jet A1. De asemenea, în al treilea trimestru al anului trecut, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost la nivel maxim, de 100%, cu un supus total de 1,5 milioane de tone de materii prime.

Rompetrol Rafinare precizează că va prezenta rezultatele financiare preliminare pentru anul precedent, respectiv indicatorii operaţionali atinşi în 2022 de rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi de divizia sa de petrochimie, în data de 28 februarie 2023.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%), mai notează sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel