Rafila, precizări despre spitalul 'Dăruiește Viață'
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a făcut mai multe clarificări despre spitalul pentru copiii bolnavi de cancer 'Dăruiește Viață'.

Alexandru Rafila a zis faptul că 'în primul rând nu este spitalul fundației. Este o clădire a Marie Curie' și că ministerul nu ține corespondența cu privire la avizarea și autorizarea cu asociația, ci cu 'conducerea spitalului căruia îi aparține această clădire'.

'Mi s-a părut puţin nepotrivită presiunea asta mediatică şi care nu a conţinut chiar elementele corespondente realităţii, pentru că, aşa cum am spus, noi nu lucram cu ele, lucram direct cu spitalul. Asta este procedura', a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, la Prima TV, în emisiunea Insider Politic.

Când a fost făcută solicitarea de funcționare și când a fost eliberată

'Dânşii au făcut pe data de 20 februarie solicitarea pentru structură, pentru avizul de structură, deci nici vorbă de 4 luni. Când au terminat cei de la Dăruieşte Viaţa construcţia efectivă. Aceasta e altă discuţie. Noi am dat acest aviz de funcţionare a structurii, cu el s-au dus la DSP şi au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare încă de luni, 8 aprilie, au obţinut autorizaţia de funcţionare, aşa că din punctul nostru de vedere toată treaba este închisă. Acum trebuie relocate secţiile sau unele dintre secţiile spitalului în noua clădire, conform structurii aprobate de către Ministerul Sănătăţii. Repet, acest spital nu este al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, este al Spitalului 'Marie Curie', a zis Rafila.

'Le-am mulţumit pentru efort, eu am fost de la început, le-am primit pe cele două doamne, încă am şi fost să vizitez când era încă în construcţie, am apreciat ceea ce au făcut, dar sigur că mai trebuie făcute nişte formalităţi care însemană un soi de inventar. Spitalul a fost construit de spital şi el trebuie să ştie cât a costat şi trebuie să îi dai documentele. Am trimis echipă la solicitarea spitalului, am trimis o echipă de la minister să îi ajute încât să preia documentele care certifică valoarea construcţiei', a mai spus Alexandru Rafila.

'Trebuie doar să facă donația pentru echipamente', a mai spus ministrul:

'Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi ajute. Am avut discuţii, sunt doar nişte informaţii deocamdată, nu pot face decât pe baza unor documente contabile. Vreau să fim transparenţi şi să nu existe niciun fel de interpretări. Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la Dăruieşte Viaţă sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior.', a zis Rafila.

'Echipamentele au fost achiziţionate de Dăruieşte Viaţă, ele trebuie donate spitalului ca să poată să îşi desfăşoare activitatea acolo. Spitalul este funcţional, dar trebuie rezolvate şi aceste probleme, nu avem ce să facem. Dânsele trebuie să facă donaţia, nu trebuie să o facem noi. Nu au nevoie de nimic de la noi, trebuie doar să facă donaţia pentru echipamente, cu valorile fiecărui echipament şi documentaţia care stă la baza valorii acestei clădiri încât să şi-o înscrie în Cartea Funciară', a mai zis Alexandru Rafila..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel