Data actualizării:
Data publicării:

Rafila, mesaj important pentru părinți: Sezonul virozelor, ușor decalat în acest an. Trebuie deschise ambulatorii de specialitate pentru pediatrie

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: DC News
Foto: DC News

Ministrul Sănătății a vorbit despre sezonul virozelor.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sezonul virozelor, în care ne aflăm, are un mic decalaj în acest an, precizând că pentru a reduce supraaglomerarea de la unităţile de primiri urgenţe trebuie dezvoltate ambulatorii de specialitate, în special pentru copii.

"Este sezonul virozelor. Nu este nimic neobişnuit. Este un anumit decalaj. Au început şcolile mai devreme. Trebuie să ne gândim cum să facem să luăm ca şi exemplu abordarea din pandemie, să încurajăm spitalele să deschidă ambulatorii de specialitate pentru pediatrie pentru că doar o mică parte dintre copii au nevoie de internare. Părinţii trebuie să aibă unde să meargă cu copiii lor, în centre ambulatorii cu pediatrie, dacă nu sunt disponibili medicii de familie, astfel încât să nu supraaglomerăm camerele de gardă. 75% dintre prezentările la primiri urgenţe au cod verde şi galben, deci nu sunt de fapt urgenţe care să aibă nevoie de intervenţie de la UPU", a spus ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că aceste centre trebuie dezvoltate în oraşele mari



"Trebuie să le oferim ceva în contrapartidă. Nu au unde să se ducă, în weekend, seara, şi vreau să găsim o soluţie rapid, mai ales în oraşele mari, să poată să aibă acces la serviciile medicale nu neapărat în unităţile de primiri urgenţe. La Spitalul 'Grigore Alexandrescu' sunt 400 de prezentări zilnic, e vorba de supraaglomerare, Trebuie să găsim o soluţie rapidă şi o vom găsi, vom dezvolta ambulatorii de specialitate pentru populaţie, în general, şi pentru copii, în special", a adăugat Rafila.

Recomandarea ministrului este ca părinţii să nu îşi trimită în colectivitate copiii cu simptomatologie respiratorie şi să se adreseze medicului de familie.

Alexandru Rafila: Vaccinul anti-Covid-19 adaptat sosește la finalul lunii noiembrie. Mă voi vaccina cu doza a patra

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că la finalul lunii noiembrie vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5 şi că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.

"Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice", a afirmat Rafila, duminică, la Romexpo, unde se desfăşoară examenul de Rezidenţiat.

El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza "un vaccin adaptat" şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.

"Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese", a adăugat Rafila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel