Rafila, critic cu Grindeanu și Dăncilă. De ce a protestat în 2017 și de ce nu a votat-o la prezidențiale
Alexandru Rafila, acum candidat la alegerile parlamentare pe lista PSD, în trecut era critic cu cel care astăzi este numărul doi în partid.
Profesorul Alexandru Rafila a spus, la Digi24, întrebat dacă și acum ar ieși în stradă împotriva unui guvern care face un gest similar cu OUG 13, a răspuns: ”Absolut. N-are nicio relevanță partidul care ia astfel de măsuri, până la urmă, cred că noi trebuie să funcționăm după un mecanism democratic, de respect al legii și al oamenilor, și lucrul acesta nu este doar declarativ, trebuie să-l și facem, să-l aplicăm și până la urmă să-l și respectăm. Dacă lucrurile astea nu se întâmplă, e bine să protestăm, e un drept al democrațiilor occidentale și e bine să-l folosim când lucrurile deraiază”. În 2017, prof. dr. Al. Rafila s-a numărat printre protestatarii din Piața Victoriei, împotriva Guvernului Grindeanu, ca astăzi, când se alătură partidului, Sorin Grindeanu să fie numărul doi în partid.
Despre această contradicție, Alexandru Rafila a lăsat să se înțeleagă că vorbim despre noul PSD: ”Cred că ar trebui să avem cu toții o discuție deschisă referitoare la acest subiect, o discuție care să explice de ce noul partid social-democrat are o abordare care vrea să șteargă niște răni sau niște pete ale trecutului și vrea să se plaseze într-o zonă de frecventabilitate și de încredere pentru public. Nu putem să lăsăm lucruri în suspensie și cred că o poziție legată de acest subiect și din partea PSD ar fi o decizie înțeleaptă și care probabil și mie mi-ar oferi - sau altora care cred că vor veni în perioada următoare din zona tehnică - le vor oferi suficiente argumente încât apartenența la PSD să fie pe deplin justificată”.
Trei elemente care i-au lipsit Vioricăi Dăncilă
În plus, Alexandru Rafila a mai dezvăluit că la alegerile prezidențiale nu a votat cu Viorica Dăncilă: ”Nu puteam. Viorica Dăncilă este o persoană respectabilă, nu am absolut nimic cu dânsa, dar această calitate de preşedinte al partidului, de prim-ministru trebuie ocupată – mai ales dacă vorbim de un partid mare – de o persoană are are abilităţi nu numai manageriale, trebuie să aibă o cunoaştere profundă din mai multe domenii şi trebuie să aibă abilităţi de comunicare. Or, aceste trei elemente i-au lipsit, din punctul meu de vedere, Vioricăi Dăncilă şi, în lipsa lor, credibilitatea mai ales pentru reprezentarea unei ţări cum este România nu cred că era cea potrivită”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News