Data actualizării:
Data publicării:

Rafila a avut o întrevedere cu directorul Centrului European de Prevenire şi Combatere al Bolilor. Subiecte importante, pe masa discuțiilor

Autor: Nicoleta Baciu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Rafila a avut o întrevedere cu directorul Centrului European de Prevenire şi Combatere al Bolilor
Rafila a avut o întrevedere cu directorul Centrului European de Prevenire şi Combatere al Bolilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila cu directorul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon.

Prevenirea, depistarea şi controlul bolilor transmisibile în România a fost principala temă abordată în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi secretarul de stat Adriana Pistol cu directorul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), Andrea Ammon.

"Au fost abordate teme de interes privind sănătatea publică care vizează prevenirea, depistarea şi controlul bolilor transmisibile în ţara noastră, consolidarea cooperării dintre România şi ECDC, precum şi actualizarea mandatului Centrului European", a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii, într-o postare pe Facebook.

Discuţiile au vizat şi identificarea de oportunităţi de colaborare pentru eficientizarea modalităţilor de limitare a răspândirii epidemiilor şi a bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare şi pregătirea răspunsului în cazul unor crize de sănătate publică. La discuţii a participat şi dr. Simona Pârvu, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Citește și:

 

Rafila: Vom avea master plan pentru 5 regiuni din România în prima jumătate a anului viitorC

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că în prima jumătate a anului viitor master planurile de servicii de sănătate vor fi gata pentru cinci regiuni din România iar cele trei care există deja vor fi revizuite. 

'Lucrăm acum la această strategie naţională de sănătate, aflată deja în transparenţă şi care este în momentul de faţă studiată de comisiile de specialitate pentru a vedea dacă strategiile sectoriale se potrivesc cu ceea ce prevede această strategie naţională, iar în prima jumătate a anului viitor vom avea master plan pentru 5 regiuni din România, master plan privind de nevoia de servicii de sănătate, iar cele 3 care există deja vor fi revizuite, încât dezvoltarea sistemului de sănătate, până în anul 2030, să se facă pe baze reale legate de nevoia de servicii de sănătate, nu pe impresii. De multe ori se întâmplă să luăm decizia astfel', a afirmat Rafila în timpul dezbaterii 'Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030', organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş.

În cadrul dezbaterii cu profesioniştii din domeniu, Alexandru Rafila a prezentat sumar proiectul Strategiei Naţionale de Sănătate a României, lansat în dezbatere publică în urmă cu o zi, posibilităţile de finanţare a proiectelor din sănătate prin diverse programe, precum şi stadiul în care se află demersurile pentru construirea celor trei spitale regionale din judeţele Iaşi, Cluj şi Dolj.

Alexandru Rafila: Cred că o gândire legată de teritorializarea medicilor de familie ar fi bine-venită

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, în timpul dezbaterii 'Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030' organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade', că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare nu atrage tinerii medici şi că o gândire legată de teritorializarea medicilor de familie ar fi bine-venită.

'Apropo de posibilitatea de a deschide nişte puncte de lucru pentru medicii de familie din rural în oraş, sigur trebuie să abordăm cu tact această propunere, dacă este posibil de implementat. Eu vă spun că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare, aşa cum a fost el gândit, nu se dovedeşte nici că oferă, în momentul de faţă, în mod echilibrat servicii medicale în România, nu atrage tinerii medici, deci e clar că perspectivele nu sunt cele mai bune şi cred că trebuie să regândim modul de finanţare şi de organizare a acestei activităţi.

Iar faptul că am trecut de la acest sistem care a existat până în 1990 şi după aceea un timp, al teritorializării pentru medicii de familie, la un sistem în care nu avem niciun fel de evidenţă, pentru că oamenii sunt de peste tot la un medic de familie, creează foarte mari probleme (...) Cred că o gândire legată de teritorializare a fi binevenită', a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul dezbaterii la care au participat numeroşi profesionişti din domeniu.

Ministrul a arătat că un medic de familie nu poate cunoaşte problemele populaţiei pentru că în comunitatea în care activează sunt tot felul de persoane care nu sunt pe lista acestuia şi astfel nu pot fi luate măsuri concrete de sănătate publică. Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel