Joi, 12 decembrie, a avut loc activitatea de recepție cantitativă, calitativă și de punere în funcțiune a 120 de ambulanțe noi, de tip A2, destinate Serviciilor de Ambulanță Județene.
Ambulanța tip A2 este ambulanța destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienți pe targă și/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele și materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie.
Echipajul poate fi format dintr-un singur membru (ambulantier) sau din doi membrii (doi ambulantieri sau un ambulantier si un asistent).
—————
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a semnat în anul 2018, în calitate de lider de proiect, 7 contracte de finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, apelul de proiecte POR/389/8/2, prin care sunt achiziționate ambulanțe și alte echipamente specifice intervenției la urgențele medicale în regiunile de dezvoltare Centru, Sud, Vest, Sud-Vest, Sud-Est, Nord-Vest și Nord-Est.
În baza Contractului subsecvent de furnizare nr.1- Ambulanță tip A2- Unitate mobilă de transport pentru mai mulți pacienți, în valoare totală de 27.192.438, 67 lei cu TVA, vor fi repartizate Serviciilor de Ambulanță Județene, în contextul eficientizării misiunilor de salvare a populației.
Jurnalistul Radu Tudor a comentat acest subiect.
”Una din multele si importantele realizari ale lui Raed Arafat la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă: ambulante noi, moderne, care sa intervina in sute de mii de misiuni anuale pentru salvarea vietii romanilor. Iar politrucii odihniti incearca sa-l impiedice, sa-l inlature.
#Raed”, a scris jurnalistul pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”