Raed Arafat anunţă revoluţia sistemului de urgenţă. Vine digitalizarea!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
foto Ambulanța Facebook
foto Ambulanța Facebook
Când vine digitalizarea în sistemul de urgenţă? Raed Arafat, anunţul momentului. 

"Pe de o parte, dispecerul de la 112 ne pune un set de întrebări, apoi vine medicul de pe ambulanţă la faţa locului, pune un nou set de întrebări, notează aceleaşi informaţii pe care le-a primit de la dispecer. Face fişa la faţa locului. După care fişa ajunge la un spital de urgenţă unde datele din format print sunt introduse în calculator de un alt dispecer. Se pierde foarte mult timp!", a punctat Alex Vlădescu. 

"În 2013-2014 s-a făcut un sistem electronic integrat pentru ambulanţă şi UPU. Sistemul a fost făcut în cooperare cu STS, cu fonduri europene. Ambulanţele au tablete prin care primesc solicitarea cu date complete, cu alertă, cu tot. Dar, îmi pare rău să o spun, a fost aproape imposibil să convingem toate persoanele să folosească sistemul integrat, să completeze fişele. În UPU, sistemul este prevăzut ca atunci când ajungi cu tableta, din ea să se treacă datele în sistemul de la UPU automat. Medicul confirmă şi s-a terminat. Ne-am confruntat cu rezistenţă mare pe toate palierele. 

La pompieri disciplina de utilizare a tabletelor a fost mult mai mare decât la ambulanţă. Au folosit ambii pentru primirea apelurilor, dar au completat mai departe pe hârtie. Una din soluţii a fost să dăm un ordin şi să retragem hârtia complet, să îi forţăm să lucreze cu partea digitală. Dar trebuia, în completare, să se facă la spital. 

La spital, am ajuns să avem o problemă de altă natură. Sistemele informatice sunt făcute de diverse firme. Le-am adus la masă. Am zis că avem nevoie de interfaţă între aplicaţia asta şi sistemul spitalelor. Nu s-a făcut, decât de către una sau două firme din 11 sau 13, câte erau. 

Suntem în discuţii acum să revenim, să încercăm să digitalizăm din nou. Am fost şi daţi în judecată de către o asistentă care a spus că ea nu completează pe tabletă, că e 666. Am avut şi situaţii din astea. Oameni care spuneau că ei nu au fost angajaţi să scrie pe tablete. Eu sunt convins că trebuie să ajungem la digitalizare, să ajungem la sistem non-paper, şi cât mai repede. Echipamentele sunt, tentativa trebuie actualizată şi trebuie implementată la nivelul sistemului de urgenţă", a declarat Raed Arafat. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel