Radu Tudor: Vinderea nămolului de la Techirghiol, una din cele mai stupide hotărâri guvernamentale din ultimii 30 de ani
Jurnalistul Radu Tudor atrage atenția asupra unei hotărâri guvernamentale care prevede vinderea nămolului aflat pe fundul lacului Techirghiol.
Una din cele mai stupide hotărâri guvernamentale din ultimii 30 de ani o reprezinta decizia de a vinde nămolul sapropelic aflat pe fundul lacului Techirghiol.
Licența pentru explorarea nămolului de la Techirghol a fost atribuită în 2016 firmei Formin SA din Caransebeș, județul Caraș-Severin, în urma unui concurs public de oferte. Doi ani mai târziu, firma a solicitat și licența de exploatare.
Potrivit unui studiu de fezabilitate realizat de firma Formin SA, în perimetrul de 800 de metri Techirghiol Est ar fi de exploatat, în cei 20 de ani de concesiune, 6.000 de metri cubi de nămol, cu o valoare de 2 milioane de euro. Potrivit legii minelor, redevența pentru nămolul terapeutic este de 5% din valoarea producției miniere. Adică, 100.000 de euro va primi statul de la Formin, dacă valoarea și cantitatea estimate de companie se adeveresc, scrie g4media.ro.
Suma primită de România, „ridicolă“
Prin Agenția Națională de Resurse Minerale, statul roman se lăcomește sa vândă una din puținele resurse naturale de care beneficiau cei mai săraci români: nămolul de la Techirghiol. După cum vedeți, suma primita de stat este absolut ridicola in raport cu distrugerea mediului natural si limitarea drastica a posibilităților de tratament pentru cetățeni.
Astfel de resurse naturale ar trebui protejate si lăsate sa se regenereze, in beneficiul turiștilor, mai ales a celor cu posibilități financiare mici si care suferă de afecțiuni reumatice. Destinația Techirghiol este de ani de zile căutată de romanii săraci si bolnavi. Transformarea nămolului in afacere este una din cele mai neinspirate si revoltătoare decizii ale Guvernului si ANRM.
Atât PNL cat si PSD au fost complici in aceasta afacere sulfuroasa.
România are depozite de gaze naturale de 100 de miliarde de euro in Marea Neagra ce zac neexploatate, dar statul vinde nămolul de pe fundul lacului Techirghiol pentru o brumă de bani, potrivit radu-tudor.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News