Radu Tudor: Pe Cioloșs îl doare-n Prună de CSM
Radu Tudor îl atacă pe premierul Dacian Cioloș, după adoptarea OUG prin care deținuții care scriu cărți în penitenciare vor beneficia de doar 20 de zile de reducere a pedepsei, indiferent de numărul cărților publicate după gratii.
"Guvernul condus de Dacian Ciolos a aprobat ordonanta facuta de ministrul justitiei Raluca Pruna pentru limitarea drepturilor prevazute de lege la eliberarea conditionata a celor ce executa pedepse privative de libertate.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că acordarea a 20 de zile considerate ca efectuate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate, poate conduce la situaţia în care acest beneficiu devine nesemnificativ în raport de valoarea ştiinţifică pe care o pot avea unele lucrări elaborate sau invenţii brevetate", scrie jurnalistul Radu Tudoe pe blog.
"Potrivit unui comunicat al CSM remis marţi AGERPRES, plenul a avizat favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Justiţiei, cu propunerea ca soluţia acordării unui beneficiu de 20 de zile considerate ca executate să fie avută în vedere pentru fiecare lucrare ştiinţifică elaborată sau invenţie brevetată, fără însă a depăşi limita care rezultă din aplicarea art. 96 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 254/2013.
Alineatul 1 al articolului 96 prevede că 'pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă'.
[citeste si]
De asemenea, plenul CSM a avut în vedere că o abordare restrictivă în ceea ce priveşte acordarea zilelor considerate ca executate pentru elaborarea mai multor lucrări sau invenţii brevetate nu se impune, în condiţiile în care, spre deosebire de reglementarea actuală, proiectul de act normativ instituie mecanisme clare şi eficiente de verificare şi stabilire a caracterului ştiinţific al lucrărilor elaborate de persoanele private de libertate, mecanisme ce vor fi dezvoltate şi la nivelul reglementării secundare, conform prevederilor art. II alin. (2) din proiectul de ordonanţă de urgenţă.
O altă propunere formulată de CSM asupra textului ordonanţei de urgenţă în cauză vizează prevederea, în mod expres, că beneficiul liberării condiţionate, în cazul lucrărilor ştiinţifice sau invenţiilor brevetate multiple, nu se poate acorda decât după executarea efectivă a unei părţi din pedeapsă.
'În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani', se arată în comunicatul CSM", mai scrie Racdu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News