Jurnalistul Radu Tudor susține că președintele Traian Băsescu ”dă dovadă de o înclinaţie ceauşistă absolut evidentă”, adăugând că ”este atât de penibil acest personaj, încât mă mir că Victor Ponta îl mai ia în serios”.
”Mi se pare că Victor Ponta a lăsat garda jos. Pot să presupun că a avut loc şi o întâlnire fizică între Traian Băsescu şi Victor Ponta şi că, în această primă dispută pe tema bugetului României, Traian Băsescu a repurtat o victorie”, a declarat Radu Tudor, în ediția de luni a emisiunii ”La ordinea zilei”, de la Antena 3. ”Mi se pare că această cedare din partea premierului nu este aplicarea proverbului <cel mai deştept cedează> şi că Traian Băsescu dă dovadă de o înclinaţie ceauşistă absolut evidentă. Se pricepe şi la agricultură, şi la economie şi la combustibil, şi la sănătate. Este atât de penibil acest personaj, încât mă mir că Victor Ponta îl mai ia în serios”, a continuat jurnalistul. ”Probabil că având încă atâtea prerogative şi putând să facă atât de mult rău României şi bugetului ei (Traian Băsescu - n.r.), o fi zis Ponta să facă asta ca să treacă bugetul. Dar, din punct de vedere al percepţiei publice, cel care provoacă scandal, care provoacă tensiuni în societate a câştigat”, a mai spus Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan