Data publicării:

Radu Tudor, către un invitat Antena 3: „Vă pun într-o situație dificilă”. Ce a urmat

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Radu Tudor
Radu Tudor

Marți seară, în emisiunea lui Radu Tudor de la Antena 3 s-a discutat și despre ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Alegeri prezidentiale 2024

La un moment dat, Radu Tudor i-a spus lui Daniel Fenechiu, prezent în platoul emisiunii „Punctul de întâlnire" de la Antena 3: „Vă pun într-o situație relativ dificilă. Vreau să fiți avocatul apărării". „Avocatul lui Toader?" a întrebat Fenechiu. „Exact" a venit răspunsul.

„Toader a făcut o parte din ce i s-a cerut. El este în situația: Maurul și-a făcut datoria, poate să plece. (...) Toader, când a venit cu ordonanța în Guvern, nu a venit de capul lui. (...) Nimeni nu îi va putea nega vreodată o anumită apetență de a rezolva niște probleme. Nu ar fi găsit PSD un ministru ca Toader care să rezolve atât de multe probleme căutând mult în zona respectivă. Însă Toader a rezolvat doar o parte din probleme", a spus Fenechiu la Antena 3.

Amintim că, marți, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, i-a cerut ministrului Justiţiei să spună când va da ordonanţa privind punerea în aplicare a articolelor declarate constituţionale din Codul penal şi Codul de procedură penală.

Moţiunea simplă intitulată „Tudorel Toader şi PSD - ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie”, iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor. Votul final va fi dat miercuri.

ALDE nu va vota în favoarea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei, a anunţat deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu, precizând că Tudorel Toader este „unul dintre cei mai buni" miniştri, iar textul moţiunii este un pamflet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel