Data publicării:
Radu Mihail, senator USR Diaspora la interviurile DCNews
Radu Mihail, senator USR Diaspora, este invitatul DCNews, vineri, 15 iunie.
Emisiunea va fi difuzată pe site-ul DCNews, pe contul de youtube dar și pe facebook-ul redacției, vineri 15, iunie de la ora 11:00.
Senatorul USR, Radu Mihail va vorbi despre cele mai controversate teme ale lunii și despre planurile de ultimă oră ale Uniunii Salvați România pentru alegerile europarlamentare.
Radu Mihail a emigrat din țară și a rămas departe de România timp de 16 ani. El a revenit, a intrat în politică și este acum senator.
Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații din București, Radu Mihail și-a completat educația obținând diploma de studii post-universitare în dezvoltarea economică a întreprinderilor de la INDE (Institutul Național de Dezvoltare Economică, ASE Bucuresti/CNAM Paris) la care a adăugat în 2008 un Executive MBA de la HEC School of Management Paris.
A avut șansa să lucreze și să conducă echipe în Europa (România, Frața, Italia, Marea Britanie) și Statele Unite, în medii multiculturale, în perioade de succese importante, dar și de crize profunde.
Domeniile economice principale în care a activat sunt TIC și energie, în companii multinaționale precum France Telecom/Orange, Motorola și CGGVeritas. A condus activități de concepere și lansare pe piață a unor produse și servicii diverse, de la telefoane mobile la achiziții de date geofizice. A avut un rol important în crearea și dezvoltarea unor organizații, în pregatirea și gestionarea de fuziuni/achiziții de întreprinderi.
A trecut prin postura de tânăr întreprinzator în tehnologie de vârf in România anilor ’90 și a redevenit întreprinzator în 2014, creând o activitate de sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor.
De mai bine de cinci ani colaborarează cu departamentul Executive Education al HEC Paris ca îndrumător în realizarea lucrării de diploma pentru participanții la programul Executive MBA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News