Potrivit unui comunicat al DNA, "procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combaterea infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a inculpaților:
- MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al mun. Constanța, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de luare de mită;
- MORGENSTERN AVRAHAM, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită;
Din ordonanțele de reținere, întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora:
La începutul anului 2011, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat Programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social "HENRI COANDA", aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al Mun. Constanţa.
Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei, ce urma a fi organizată.
Astfel, în cursul anului 2011, i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).
Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).
Unele dintre cele mai importante demersuri efectuate de inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în favoarea firmei respective, au fost cele, prin care, la solicitarea inculpatului Morgenstern Avraham, a fost aprobată creșterea valorii contractului de achiziție cu suma de 3.722.910 lei fără TVA – circa 900.000 de euro, în urma unei hotărâri a consiliului local, inițiată de primarul Mazăre Radu Ștefan.
Inculpaților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe 29 de zile", mai precizează comunicatul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024