Data publicării:

Radu Mazăre, extrădare. Mircea Badea: Care este cel mai important lucru

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Radu Mazăre
Radu Mazăre

Radu Mazăre a fost adus la Penitenciarul Rahova, după ce a fost preluat de la Aeroportul Otopeni de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Alegeri prezidentiale 2024

Mircea Badea a spus că nu este nimic spectaculos în ceea ce privește venirea în România a lui Radu Mazăre. Realizatorul TV a declarat că odată cu acest caz s-a văzut cum se face o acțiune corectă de extrădare.

"Radu Mazăre este un cetățean care nu se ascundea, toată lumea știa unde este. Nu mi se pare important cum a venit Radu Mazăre. Institutuțional vorbind, un ministru de la PSD l-a adus în țară conform procedurilor. Ceea ce mi se pare cu adevărat important la această extrădare este că a fost făcută fără șeful SRI și fără DNA. De ce? Pentru că în lege scrie că nici șeful SRI, nici șeful DNA, și niciun procuror nu se ocupă de extrădare. Treaba procurorului este să facă un dosar. Cu această ocazie am văzut cum se face o extrădare legal vorbind. Cazul Radu Mazăre ne arată cum arată o extrădare fără să încalci legea”, a zis Mircea Badea la Antena 3.

O extrădare făcută legal

”Singurul lucru important în cazul Radu Mazăre este cum s-a făcut extrădarea. După cum știți, Kovesi are dosar penal pentru extrădarea lui Popa, Coldea este momentan doar martor. O extrădare se face cum s-a făcut acum: cu Ministerul Justiției, s-a venit cu cursă de linie, escală la Paris, ca oamenii, conform legii. Am văzut cum se face legal o extrădare”, a subliniat Mircea Badea.

Realizatorul TV a mai spus că în cazul extrădării lui Nicolae Popa, modul cum au acționat Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea nu avea legătură cu procedura.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.

Amintim că recent, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, a fost audiat la Secţia de anchetă a magistraţilor, în calitate de martor în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa din Indonezia în 2011.

Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar, decizia fiind definitivă.

Radu Mazăre a fost adus la Penitenciarul Rahova

 

Fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre a fost adus la Penitenciarul Rahova, după ce a fost preluat de la Aeroportul Otopeni de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit procedurii, el va sta în carantină pentru 21 de zile, după care va fi transferat la un penitenciar apropiat de localitatea de domiciliu.

Autorităţile din Republica Madagascar au informat pe 14 mai că au admis extrădarea lui Mazăre. Poliţia Română a demarat, de îndată, formalităţile necesare aducerii în ţară a acestuia, informa miercuri IGPR. O escortă formată din poliţişti români s-a deplasat în Madagascar pentru preluarea lui Radu Mazăre.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.

Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel