Edilul a declarat că va fi audiat în dosarul construit în baza unei sesizări a Agenției Naționale de Integritate. Mazăre a venit cu un bagaj în care a spus că are o carte, o cruce, un trening și ceva de mâncare, în cazul în care va fi reținut de procurori.
Întrebat ce face cu bagajul, edilul Constanței a spus că e pregătit pentru orice. "Sunt de zece ani pregătit pentru orice. (...) În viață e bine să fii pregătit pentru orice", a susținut el.
Mazăre a comparat arestul preventiv cu un "beci domnesc", pentru că "toată lumea bună" se află acolo.
În primă fază, ANI a constatat în 2009 că primarul Radu Mazăre a fost incomaptibil timp de 5 luni în decursul primului său mandat de edil. Inspectorii Agenției îl acuză a deținut simultan și funcția de administrator la o societate comercială.
Radu Mazăre, audiat la DNA: "Asta e viața mea de 10 ani"
"Astăzi am fost chemat în reclamația pe care mi-a făcut-o ANI și domnul Horia Georgescu de incompatibilitate. Nu știu ce acuzații mi se vor aduce. A mai fost făcută o reclamație similară în 2009, a fost anchetată, atunci au spus că totul e în regulă, acum, probabil pe aceeași reclamație, vor fi aduse alte acuzații. (...) Are legătură cu faptul că TV Neptun și ziarul Telegraf au câștigat niște licitații, la ele fiind acționar Strutinsky și eu sunt acționar cu Strutinsky la Hotelul Flora", a afirmat Radu Mazăre, la intrare în sediul DNA, potrivit Agerpres.
Referitor la faptul că la DNA se află și șeful ANI, Radu Mazăre a arătat: "Eu știu ceva ce m-a învățat viața. În viață dacă faci bine, bine primește, dacă faci rău, rău primești. Eu am făcut numai bine".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand