Data publicării:
Radu Mazăre a ajuns în fața judecătorilor. Primele imagini
Radu Mazăre a ajuns, în urmă cu puțin timp la Înalta Curte, unde se judecă cererea de contestație în anulare, înaintată de Mazăre în cazul condamnării sale la nouă ani de închisoare cu executare.
Autoritățile din Madagascar intenționează să reia procedura de extrădare în cazul lui Radu Mazăre, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare. Judecătorii instanței supreme au cerut autorităților din Madagascar să își dea acordul pentru ca Radu Mazăre să poată fi cercetat penal într-un dosar de abuz în serviciu. Ministerul de Justiție din Madagascar a răspuns acestei solicitări și arată că Radu Mazăre ar trebui trimis înapoi pentru că procedura de extrădare în România a fost nelegală.
Astăzi la instanța supremă, se judecă cererea de contestație în anulare, înaintată de Mazăre în cazul condamnării sale la nouă ani de închisoare cu executare. Iată prima imagine cu Radu Mazăre, după ce a ajuns:
Radu Mazăre a fost extrădat, în luna mai, pentru a-și ispăși pedeapsa de nouă ani de închisoare, primită în dosarul retrocedărilor ilegale.
Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat definitiv, în 8 februarie 2019, la nouă ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre execută pedeapsa la Penitenciarul Rahova. În același dosar au fost condamnați și Nicuşor Constantinescu, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu.
Dosarele care îl vizează
În prezent, Radu Mazăre mai este judecat într-un alt dosar, cel al Campusului Social „Henri Coandă". Emilian Schwartzenberg, Alexandru Mazăre (fratele lui Radu Mazăre) și Avraham Morgenstern sunt și ei inculpați în acest caz. Totodată, pe rolul instanțelor se află și cazul Polaris, în care Mazăre e judecat pentru că a luat mită peste șapte milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Strutinsky pentru a-i asigura acestuia din urmă câștigarea unor licitații organizate de Primăria Constanța.
Un alt dosar ce îl vizează pe fostul edil al Constanței este cel în care este judecat pentru abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate. În același dosar, în fața judecătorilor a ajuns și Sorina Gina Hortolomei Moscu, la data faptelor reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, acuzată pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor.
În faza de urmărire penală se află dosarul „Riviera Residence", în care procurorii DNA fac cercetări cu privire la faptul că Radu Mazăre și alte persoane din Primăria Constanța au emis ilegal autorizaţia de construire a Riviera Residences, imobil situat pe plaja Mamaia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News