"Anul 2014 a fost, pentru sistemul bancar, poate cel mai dificil dintre anii care au trecut de la momentul declanșării crizei economice. La nivelul comunității bancare am avut foarte multe probleme ridicate de oamenii politici, într-un an electoral. Au fost nu mai puțin de 4-5 proiecte de lege privind insolvența persoanelor fizice, una dintre aceste inițiative trecând deja de Senat. Sperăm că nu o să treacă, însă, și de Camera Deputaților, sau cel puțin nu în forma propusă. Un alt moment dificil a avut loc în a doua parte a anului, fiind vorba de solicitarea venită din partea Băncii Naționale ca sistemul bancar să treacă la curățarea bilanțului, adică la scoaterea din bilanț a creditelor neperformante. E de așteptat ca la finalul anului bilanțurile băncilor să fie curate", a declarat Radu Ghețea, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, principalele obiective pentru 2015 se referă la reluarea creșterii creditării, alături de îmbunătățirea relației client-bancă și de testele de verificare a calității activelor.
"Creditarea merge în continuare, dar ea nu se mai face la nivelul cu care ne-am obișnuit ani de-a rândul. Tocmai de aceea, reluarea creșterii creditării reprezintă, alături de îmbunătățirea relației client-bancă și testele de verificare a calității activelor, principalele obiective ale sistemului bancar pentru anul 2015", a continuat președintele ARB, cu ocazia celei de-a XIX-a ediții a Galei Premiilor Revistei "Piața Financiară".
Vezi și: Bancherul lui Băsescu comentează o decizie a instanței
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii